Un nou tronson al Autostrăzii Transilvania se aproprie de finalizare

Autostrada Transilvania începe să prindă încet, încet, contur. Tronsonul A3 Ungheni – Târgu Mureș se află într-un stadiu avansat al lucrărilor, urmând ca deschiderea oficială să se facă săptâmâna viitoare, înaintea termenului contractual.

Vorbim despre aproximativ nouă kilometri de șosea cu două benzi pe sens, dintre care 4,5 sunt de autostradă, iar restul de 4,7 apațin unui drum de legătură cu separatoare de sens. Lucrările acestui tronson au demarat în luna iulie a anului trecut și au fost realizate de Strabag. Valoarea proiectului a fost de 192 de milioane de lei, iar termenul de execuție prefigura o finalizare a proiectului pentru lunile ianuarie-februarie 2022.

Cei nouă kilometri includ trei poduri și pasaje pe drumuri de legătură, șase poduri și pasaje pe autostradă și două noduri rutiere pentru conectarea autostrăzii la actuala rețeaua de drumuri.

Mai jos puteți urmări stadiul lucrărilor la data de 26.11.2021. Filmarea ne arată atât imagini de la sol, cât și din dronă.

Sursă: Hotnews.ro

Sursă foto: captură YouTube

Adaugă un comentariu