Kia Ceed SW – Un Ceed bun la toate!

Este benzina o alegere bună pentru un break? Kia Ceed SW încearcă să ne convingă de acest lucru. Cu succes?

A treia generație a lui Ceed a marcat o maturizare stilistică, dar și o revoluție în ceea ce privește calitatea și rafinamentul compactei coreene. Un salt uriaș, confirmat și de rezultatele testelor comparative Auto Bild: Ceed se regăsește acum în clubul select al compactelor care au reușit să învingă VW Golf într-o confruntare directă.

Breakul lui Ceed adaugă, la calitățile native ale modelului, și un spirit practic dus la extrem. Cu un portbagaj imens (chiar și fără rabatarea banchetei, încap acolo 625 de litri de bagaje), o margine de încărcare joasă (635 mm) și numeroase posibilități de compartimentare și de fixare a încărcăturii, Ceed SW este unul dintre cei mai competenți cărăuși din segmentul compact. La fel de important, toate aceste calități sunt împachetate într-un ambalaj foarte sexy, ca să vă puteți privi prietenii în ochi atunci când le spuneți ce mașină v-ați cumpărat.

În trecut, am avut de-a face cu același model, dar într-o versiune ce avea sub capotă o motorizare diesel de 136 CP, care și-a dovedit pe deplin eficiența. Ce se întâmplă însă atunci când nu suntem fani diesel sau avem îndoieli cu privire la viitorul acestei motorizări? Motorizarea echivalentă pe benzină 1.4 T-GDI dezvoltă 140 CP și propune un compromis interesant: performanțe dinamice o idee mai bune, dar pentru un consum de combustibil ușor crescut. Funcționează?

Mult mai rafinat, motorul pe benzină pune la treabă cei 140 CP într-o liniște aproape perfectă. Aceasta este perturbată, însă, la viteze mai mari, de zgomotul de rulare care pătrunde în habitaclu prin partea din spate – semn clar că izolația fonică nu este perfectă în zona portbagajului.

Trenul de rulare a făcut progrese importante, în special în ceea ce privește direcția. Aceasta este precisă și cu un raport de demultiplicare ales foarte inspirat – nici prea incisivă, nici prea insensibilă. O slăbiciune rămâne în ceea ce privește suspensia – aceasta este încă zgomotoasă la trecerea peste denivelările scurte și cu o fermitate care se potrivește mai degrabă unui model sportiv decât unuia utilitar.

Dar asta este tot ce avem de comentat la breakul lui Ceed. Pe lângă motorizarea vivace, cutia de viteze cu dublu ambreiaj adaugă savoare întregului pachet, cu schimbări rapide și line ale treptelor și plecări de pe loc fără smucituri. O apăsare a butonului Sport din stânga levierului de pe tunelul median, și schimbarea treptelor devine mai rapidă, mai brutală, mai târzie, pentru a valorifica optim performanțele motorului din zona superioară de turații. Caz în care și consumul de combustibil crește îngrijorător.

 

Prima impresie

Motorizarea pe benzină asigură performanțe dinamice superioare, dar are un consum mai mare.

 

Date tehnice

Motor L4, turbo, benzină – Cilindree 1353 cmc – Putere 140 CP la 6000 rpm – Cuplu maxim 242 Nm la 1500-3200 rpm – Transmisie tracțiune față/cutie cu dublu ambreiaj, 7 trepte – L/l/h 4600/1800/1465 mm – Masă la gol 1555 kg – Portbagaj 625-1694 l – 0–100 km/h 9,2 s – Viteză maximă 205 km/h – Consum mixt (NEDC) 5,7 l/100 km – Emisii CO2 129 g/km – Preț de la 20.896 euro cu TVA

Verdict

Motorizarea pe benzină a lui Ceed SW aduce un plus de sportivitate pentru o ușoară creștere a consumului de combustibil în comparație cu dieselul testat anterior. Dacă nu ți se pare echitabil acest schimb, mai poți adăuga la asta și 2.000 de euro care-ți rămân în cont dacă alegi benzina.

Adaugă un comentariu