Mercedes-Benz Clasa V: Excursionistul de aeroport

Mercedes-Benz Clasa V a primit un facelift subtil și un propulsor nou. Cum se simte cu prietenii la bord?

Dubă sau MPV? Mai degrabă, Mercedes Clasa V este un van de lux. Spunem că este de lux în adevăratul sens al cuvântului. Vanul te întâmpină cu un interior specific Mercedes anterior generației MBUX, dar chiar și așa este spectaculos pentru clasa sa.

Este evident, aspectul exterior nu minte când vine vorba despre tipul vehiculului în cauză. Cu toate acestea, cu toții putem fi de acord că nemții au cel mai arătos vehicul din segment. Tocmai din această cauză, schimbările stilistice ale versiunii facelift sunt minore.

Cea mai importantă schimbare vine sub capota Clasei V, unde a fost instalat un nou propulsor diesel de doi litri (cod motor OM 654). La versiunea testată, motorul oferă 239 CP și un cuplu maxim de 500 Nm.

În ciuda dimensiunilor sale, Clasa V afișează un comportament dinamic impresionant. Versiunea V 300 d cu sistem de tracțiune integrală 4 Matic reușește să accelereze de la 0 la 100 km/h în doar 8,5 secunde, o valoare aproape de neimaginat pentru un van.

Direcția este extrem de ușoară și nu asigură un feedback prea bun al drumului, dar nici nu ar fi fost nevoie de mai mult. Un mic neajuns a fost observat la suspensie, care s-au dovedit a fi puțin cam dură. Gropile mai adânci pot chiar pune probleme serioase, în acele cazuri, elementele suspensiei ajunse la capăt de cursă devenind zgomotoase.

În orice caz, Mercedes Clasa V nu este o mașină dezvoltată pentru șofer, ci pentru pasagerii din spate. Vanul este disponibil în trei configurații de lungime, iar modelul testat este cel mijlociu. În zona din spate, sunt instalate cinci scaune individuale, iar în centrul acestora poate fi găsită o masă pliantă, care poate fi folosită pentru diverse activități ale VIP-urilor din spate.

Accesul acestora este facil, mulțumită ușilor glisante (stânga și dreapta) cu deschidere electrică. Pasagerii au fost deosebit de încântați de sistemul audio premium semnat de Burmester. În total, 16 unități acustice sunt amplasate în habitaclu,  iar puterea maximă ajunge la 640 de watti. De asemenea, pasagerii au mai fost plăcut surprinși de plafonul panoramic și de luminile ambientale. Chiar și cu toate locurile ocupate, portbagajul versiunii Long măsoară 1.030 de litri, fiind suficient pentru o excursie de câteva zile.

 

Prima impresie

Mercedes Clasa V impresionează prin calitatea interiorului și prin rafinament. De asemenea, spațiul interior este suficient pentru a organiza o petrecere pe roți. Suspensia putea fi reglată mai bine.

 

Date tehnice

Motor L4, turbo, diesel – Putere maximă 239 CP la 4200 rpm – Cuplu maxim 500 Nm – Transmisie integrală, cutie automată cu 9 trepte – L/l/h 5140/1928/1880 mm – Masă proprie 2.220 kg – Portbagaj 1.030 l – 0–100 km/h 8,5 s – Viteză maximă 214 km/h – Consum 6,8 l/100 km – Emisii CO2 179 g/km – Preț de la 51.125 de euro

 

Verdict

La aeroport, vă rog! Sau nici nu mai are rost să iei avionul. Mercedes-Benz Clasa V poate fi un companion perfect de drum lung când vine vorba de excursiile cu prietenii sau de transportul ocazional de VIP-uri.

Adaugă un comentariu