Peugeot 508 GT: Stil inconfundabil

Nu sunt foarte multe mașini după care întorci capul, însă Peugeot 508 face parte din această categorie.

În acest an, Peugeot a aniversat 210 ani de la înființare. Multe dintre mașinile lansate de francezi de atunci și până acum au făcut istorie și credem că 508 se poate încadra în această categorie. La capitolul design chiar n-ai ce să mai spui: acest sedan cu alură de coupe impresionează vizual și pare creat doar pentru plăcerea șoferului.

Deși vorbim despre un sedan, primul lucru pe care îl remarci când deschizi portierele este lipsa ramelor pentru geamuri. Această caracteristică specifică coupe-urilor contribuie la senzația generală legată de aspectul mașinii. Dar dacă ai peste 1,80 m și o greutate peste medie e bine să știi că accesul la volan sau pe locurile din spate nu este foarte facil. Înălțimea mașinii de doar 1.403 mm și forma caroseriei vor pune probleme categoriei de persoane amintite mai sus.

La interior descoperim o ambianță premium și materiale corecte pentru această clasă.  Instrumentarul digital de 12,5 inchi îți atrage imediat privirea, mai ales pentru că Peugeot a preferat să doteze mașina cu un volan de mici dimensiuni. Consola centrală limitează spațiul din față, însă șoferul e răsfățat într-un scaun cu o bună susț­inere laterală, reglabil electric și cu opțiunea de masaj.

Motorul diesel de 2,0 litri furnizează 180 CP și 400 Nm. Puterea e distribuită prin intermediul unei cutii automate cu opt rapoarte, excelentă chiar și prin oraș, la ore cu trafic sufocant. Consumul mediu pe un traseu mixt a fost de 7 litri pentru 100 km. Pot fi alese mai multe moduri de rulare și cine își propune să scoată un consum mai mic are șanse bune să reușească.

 

Prima impresie

Designul sportiv este susținut de această motorizare diesel cu 180 CP și de transmisia automată cu opt rapoarte. Aspectele practice au fost neglijate într-o oarecare măsură.

 

Date tehnice

Motor L4, turbodiesel, transversal față – Cilindree 1997 cmc – Putere 180 CP la 3.750 rpm – Cuplu maxim 400 Nm la 2.000 rpm – Tracțiune față/automată cu opt trepte – L/l/h 4750/1859/1404 mm – Masă proprie 1.530 kg – Volum portbagaj 487-1.537 l – 0–100 km/h 8,9 s – Viteză maximă 235 km/h – Consum mixt 5,6-6,3 l/100 km (WLTP) – Emisii CO2 146-165 g/km (WLTP) – Preț de la 36.057 de euro cu TVA inclusă; 39.375 de euro pentru modelul testat.

 

Verdict

Peugeot 508 GT este o mașină pentru pasionați. A fost creată pentru cei care iubesc să conducă și pun mai puțin preț pe aspectele practice.

    Ioana says:

    Un design foarte frumos!

Adaugă un comentariu