Test comparativ combiuri de clasa medie

Este ora adevarului pentru noul Mazda6. Acesta este pus fata in fata cu alte patru breakuri de clasa medie, versate si cu experienta. Asadar, sa castige cel mai bun.

 

 Ce prezenta. Mazda a facut din modelul lor de clasa medie, care era destul de cuminte, o masina cu aspect aproape italienesc, plin cu detalii atragatoare. Dar asta nu este tot, pentru ca in spatele „hainei’ sale cochete se afla o tehnologie inteligenta. Mazda numeste toate acestea SkyActive, iar in principal este vorba de o constructie usoara si o generatie noua de motorizari. Atat motoarele diesel, cat si pe benzina functioneaza la un raport de compresie identic, de 14,0:1, deci foarte mic pentru diesel si foarte mare pentru benzina. Daca trecem peste detaliile tehnice pe care le-am prezentat la momentul lansarii acestei tehnologii putem trage o concluzie si anume ca totul functioneaza foarte bine. Mazda6 Kombi are o greutate de 1490 kg, iar asta inseamna un minus de 240 kg fata de Opel Insignia Sports Tourer, o diferenta semnificativa daca vorbim de acelasi concept de masina. Bineinteles ca asta are un efect direct asupra modului cum se conduce masina, cat de agila este, ce prestatii dinamice are si ce consum reuseste sa obtina. La asta se adauga faptul ca motorul diesel bi-turbo cu o cilindree de 2,2 litri care dezvolta 150 CP functioneaza armonios si economic.

In acest caz competitia este pusa in dificultate in special datorita faptului ca toti au ceva ani de viata in spate, timp in care tehnologia a vansat. Dintre toti, doar Hyundai i40 este ceva mai „tanar’. Pentru acest test am ales motoarele diesel de putere mai mare pentru ca vorbim de breakuri, care in cea mai mare parte a timpului sunt incarcate spre maximum, ceea face necesara achizitia unui motor cu o valoare de cuplu ridicata. Hyundai i40 este prezenta la start cu motorul de 1,7 litri si 136 CP, Ford Mondeo cu cel de 2 litri si 140 CP, Toyota cu 2,2 litri si 150 CP, iar Opel Insignia cu dieselul de 2 litri si 160 CP. Toate motoarele sunt puternice, insa avanatajul tehnologic este de partea lui Mazda, care nu doar ca are un motor nou, ci un intreg ansamblu de tehnologii care o ajuta la aproape toate capitolele testate.

 

5. Cel practic

Toyota este un combi mare la un pret ones, nici mai mult, dar nici mai putin.

Toyota a revizuit modelul lor de clasa medie acum aproape un an, dar schimbarile nu au fost foarte importante. Din punct de vedere al designului, Avensis a primit o grila noua si o plansa de bord imbunatatita. Totusi, principala calitate a lui Avensis este ca ramane o masina discreta, practica si foarte utila in utilizarea urbana. Breakul sau are o oferta de spatiu interior foarte buna, un portbagaj spatios (543 litri pana la 1690 liri) si se afla la mijlocul clasamentului in ceea ce priveste sarcina utila (580 kg).

Dieselul de 2,2 litri are un zumzet specific la turatiile medii, asigura o propulsie buna, dar cu cei 6,7 l/100 km consumati pe traseu specific isi permite cea mai mare valoare din test . Avensis are in continuare un tren de rulare setat putin prea rigid, ceea ce se simte cel mai mult la trecerea peste denivelarile scurte, iar directia nu ofera foarte multe informatii soferului. Ca puncte pozitive putem aprecia sistemul de franare, al doilea ca eficienta din test.

4. Confortabilul

Opel ruleaza foarte confortabil, dar dispune de spatiu interior nu prea mare si un portbagaj mic.

Insignia are o lungime impresionanta si cu cei 4,91 metri este mai lung cu 14 cm decat Hyundai i40. Este o masina mare, absolut impozanta si cu o forma agreabila, dar pentru aceasta marime are o oferta de spatiu surprinzator de redusa. In fata, situatia este buna, pasagerii avand la dispozitie un nivel generos de spatiu, dar in spate situatie este total schimbata. Chiar si unele compacte ofera mai mult la nivelul genunchilor. Portbagajul este, de asemenea, mic si ofera cel mai redus volum din test.

Dieselul de 2 litri functioneaza destul de „aspru’ la turatii joase, insa in zona mijlocie a turometrului totul revine la normal. Propulsorul este vivace, insa problema este alta. Insignia ST cantareste 1,7 tone, care este din nou cea mai mare valoare din test. Si asta se simte in conducere, acolo unde am putea caracteriza Insignia ca fiind mai degraba comod decat agil. Noi recomandam trenul de rulare adaptiv FlexRide care face ca suspensia sa fie foarte armonioasa. Franele sunt cele mai bune din test.

 

3. Experimentatul

Actuala generatie se pregateste de retragere, dar Mondeo nu trebuie considerat ca fiind deja batran.

Destinul ii este favorabil acestei generatii de Mondeo. Succesorul sau este deja pregatit, dar Ford va inchide fabrica de la Genk din Belgia. Rezultatul este ca actuala generatie se va produce in continuare. Nimic grav insa. Dupa 6 ani, actualul Mondeo este in continuare foarte capabil. El este cel mai spatios si ofera cel mai mare spatiu de incarcare pentru bagaje (549 litri pana la 1745 litri) si de departe cea mai mare sarcina utila (648 litri). Liber la carat bagaje.

Dieselul are un zgomot specific destul de pronuntat si nu mai pare chiar asa de proaspat. El accelereaza viguros la plecarile de pe loc, dar isi perde din suflu relativ repede, in special la turatii inalte. Totusi, la un nivel actual si de apreciat este trenul de rulare care reuseste un echilibru foarte bun intre agilitate si confort. Acesta este ajutat si de sistemul de directie incisiv si foarte comunicativ la limita. Prin urmare, nu ne declaram prea deranjati ca actuala generatie va mai fi disponibila un timp.

2. Surprinzatorul

Hyundai combina un design atractiv cu o valoare utila mare. La acestea se adauga garantia foarte buna.

In ultimul timp, Hyundai este pe banda destinata depasirilor, iar i40 ne arata inca odata de ce. Designul sau este placut, modern, cu o linia a caroseriei foarte dinamica, iar in spate ei se ascunde o oferta de spatiu considerabila si un portbagaj urias: de la 553 litri pana la 1719 litri. La acest capitol doar sarcina utila putea fi mai bune: doar 518 kg. Motorul are o cilindree relativ mica fata de concurenta, doar 1,7 litri si are o mica slabiciune la plecarile de pe loc, in zona de turatii mici. Insa, la turatii medii, el se trezeste la viata si devine vioi. La turatii mari mentine acest ritm, dar devine usor zgomotos.

La capitolul tren de rulare coreeni mai au aspecte de imbunatatit. i40 este usor deficitar la trecerea peste denivelarile scurte si are un ruliu sensibil in viraje. Si la capitolul frane este cel mai slab din test. Coreeanul acumuleaza puncte bune cand vine vorba de garantie, pentru ca are un avantaj sensibil fata de ceilalti, fiind singurul care ofera 5 ani, fara limita de km.

 

1. Convingatorul

Spatiu interior generos, un diesel de vis si agilitatea foarte buna fac din Mazda un invingator.

 Pana acum modele Mazda de clasa medie au fost aparitii nesemnificative. Pana acum. Asta deoarece noul 6 arata semnificativ mai bine. Este o masina dupa care oamenii intorc privirile. Mai ales in cazul versiunii Kombi, care de obicei trebuie doar sa fie practica, nu chipesa. Aceasta dispune de un interior generos, insa portbagajul, cu un volum de la 522 de litri pana la 1664 de litri nu este dintre cele mai mari. In schimb, modularitatea este inteligent pusa in scena. Spatare scaunelor se pot rabata inclusiv din portbagaj si se pliaza perfect fara niciun ajutor.

Noul motor diesel de 2,2 litri se dovedeste a fi un propulsor extrem de agreabil. Acesta dezvolta foarte uniform putere, este vivace pe toata plaja de putere si functioneaza rafinat si silentios. Iar cu doar 5,4 l/100 km este cel mai economic din test. Trenul de rulare este reglat in continuare destul de ferm, insa setarile sunt mult mai coerente, iar impreuna cu greutatea redusa (1490 kg) rezulta un comportament la rulare agil. Mazda6 are profilul corect pentru cei care vor sa castige teste comparative.

 

 Clasament

1. Mazda6 2.2 SkyActive-D Kombi

Un debut excelent pentru noul break al lui Mazda6. Arata superb, este spatios, are un motor de vis si se conduce excelent.

2. Hyundai i40 CW 1.7 CRDI

Oferta de spatiu, portbagajul mare, pretul foarte bune si garantia de 5 ani sunt caracteristicile care pledeaza pentru i40.

3. Ford Mondeo 2.0 TDCI Tournier

Batranul Mondeo se bate destul de brav. Are cel mai mare spatiu  interior si caracteristici la rulare de prima clasa.

4. Opel Insignia 2.0 CDTI Sports Tourer

Confortul foarte bun si modul placut in care se conduce sunt partile pozitive ale lui Opel. Din pacate, este foarte mic la interior.

5. Toyota Avensis 2.2 D-4D Combi

Practic, spatios si placut. Aceasta este deviza lui Toyota. Din pacate, Avensis ramane in urma la confort si la manevrabilitate.

 

Verdict

O victorie foarte clara pentru Mazda6. Combiul din Japonia ne-a convins pe deplin chiar si la aspecte care nu se pot exprima in puncte, precum placerea mare la rulare si designul incantator. Celelalte 4 modele concurente au pierdut teren in acest comparativ in special datorita tehnologiei mai vechi de care dispun. Hyundai ofera un pachet bun si ajunge pe locul al doilea, Ford se bate cu brio pentru locul al treilea, Opel mizeaza pe mult confort, dar nu impresioneaza, iar Toyota este doar medie la mai multe capitole.

 

[table id=400 /]

Adaugă un comentariu