Bentley lansează cel mai puternic model al său: Continental Supersports

Cântecul de lebădă al actualei generații Continental vine sub numele de Supersports. Anul acesta, producătorul britanic va lansa o nouă generație pentru Continental, iar versiunea Supersports a fost gândită pentru a încheia cu fast o etapă importată din istoria companiei.

Bentley Continental Supersports – Motorizare

Noul Bentley Continental Supersports este cel mai puternic și cel mai rapid produs al mărcii din Crewe de până acum. Sub capotă se află motorul W12 de 6,0 litri care produce acum 710 CP și 1.017 Nm. Accelerația de la 0 la 100 km/h are loc în 3,5 secunde, iar viteza maximă se oprește în dreptul valorii de 336 km/h. O altă veste importantă este aceea că Bentley Continental Supersports poate fi comandat și într-o versiune decapotabilă. În acest caz, accelerația 0 – 100 km/h are loc în 3,9 secunde, iar viteza maximă nu trece de 330 km/h.

2017-bentley-continental-supersports-10

Resursele motorului W12 sunt puse în valoarea cu ajutorul unei transmisii automate cu opt rapoarte și a unui sistem de tracțiune integrală capabil să distribuie cuplul în raport 40/60 față/spate.

Din punct de vedere al designului, Continental Supersports oferă spoilere modificate, ceva accesorii din fibră de carbon și jante de 21 de inchi. La interior, modificările aduse au rolul de a spori și mai mult sportivitatea. Debutul oficial al lui Bentley Continental Supersports va avea loc în cadrul Salonului Auto de la Detroit.

Adaugă un comentariu

Cauta masina