(P) Ulei pentru compresor: tot ce trebuie să știți

Cea mai frecventă eroare care apare în timpul instalării și întreținerii, alegerea greșită a uleiului pentru compresor, poate fi ușor evitată. DENSO explică cum poate fi evitată această eroare simplă, dar costisitoare.

Uleiul pentru compresor lubrifiază și răcește piesele mobile ale compresorului și formează o peliculă între cilindru și pistoane. Astfel, uleiul trebuie să aibă capacitatea de lubrifiere, vâscozitatea și miscibilitate corecte, față de agentul frigorific.

Compresorul este inima sistemului de aer condiționat; jucând un rol important, dacă acesta se defectează, sistemul nu va mai lucra. Când apar defecțiuni la compresor, acestea se pot dovedi costisitoare și laborioase. Așadar, cunoașterea cauzelor uzuale ale avarierii compresorului este indispensabilă pentru service-uri și mecanici.

Feriți-vă de uleiul universal!

Cererile în garanție, privind compresoarele de aer condiționat (A/C) DENSO, indică faptul că în 25% din cazuri, service-ul nu a utilizat uleiul PAG corect. Utilizarea de uleiuri necorespunzătoare, precum uleiuri universale sau amestecuri de uleiuri duce inevitabil la blocaje și avarii, fiind a doua cea mai frecventă cauză de avariere a compresorului de aer condiționat.

Uleiurile universale, preferate de cele mai multe ori de atelierele auto, sunt uleiuri PAO a căror capacitate de lubrifiere, vâscozitate și solubilitate față de agentul frigorific sunt diferite de cele ale uleiurilor sintetice PAG. Vâscozitatea diferită înseamnă formarea unei pelicule de ulei mai subțiri între cilindru și piston, iar solubilitatea redusă față de agentul frigorific determină circularea insuficientă a uleiului reducând astfel lubrifierea și răcind compresorul. Cel mai probabil, acestea vor cauza blocarea compresorului, reducând durata de de viață a acestuia.

ulei

 

Pentru a identifica tipul de ulei corespunzător, consultați întotdeauna eticheta de identificare a compresorului – aceasta este aplicată pe partea din spate sau laterală a compresorului. Eticheta nouă va indica și cantitatea de ulei disponibilă în noul compresor. În unele cazuri aceasta poate diferi de specificațiile vehiculului, așadar verificați întotdeauna datele furnizate de producătorul auto.

specs

Asigurați-vă că utilizați cantitatea optimă de ulei!

Cantitatea de ulei necesară pentru un sistem standard depinde de tipul compresorului și de construcția sistemului, și se calculează în funcție de această combinație. Prea mult sau prea puțin ulei poate reduce durata de viață a compresorului și influența performanța de răcire a sistemului.
Exemplu de distribuire a uleiului în sistemul A/C (valori de referinţă variabile în funcţie de temperatura externă şi sarcina motorului).

grafica

După recuperarea agentului frigorific: La îndepărtarea agentului frigorific, se va extrage și o parte din cantitatea de ulei de compresor, evacuându-se din sistem împreună cu agentul frigorific. Este esențial ca volumul uleiului care este extras în stația A/C, să fie măsurat cu precizie. Cantitatea extrasă trebuie adăugată în sistem când se face completarea cu agent frigorific.

După demontarea compresorului vechi: Scurgeți uleiul din compresor și măsurați cantitatea. Consultați instrucțiunile de utilizare ale compresorului pentru procedura de scurgere a uleiului.

Sfaturi de instalare

Dacă sistemul a fost spălat cu agent frigorific: În marea majoritate a cazurilor, compresoarele DENSO originale sunt livrate cu cantitatea corectă de ulei, pentru tot sistemul și pot fi instalate direct. Rotiți compresorul în mână pe toate părțile pentru a distribui uleiul uniform. Astfel se pot preveni defecțiunile când compresorul începe să se miște la pornire.

tabel

Pentru unele aplicații este necesară completarea cu ulei: De exemplu, unde există un singur cod pentru sistemele Single și Dual ale evaporatorului sau când cantitatea de ulei din noul compresor diferă de specificațiile vehiculului. Verificați întotdeauna datele furnizate de producătorul auto pentru a confirma cantitatea optimă de ulei. Nu adăugați niciodată uleiul direct în compresor, ci în condensator, filtrul uscător sau al doilea ciclu al evaporatorului.

Cu o cotă de 40% din piața mondială de compresoare originale A/E, DENSO este lider mondial. Gama de compresoare DENSO din perioada post-vânzare sunt echipamente originale 100% și se potrivesc garantat, „din prima încercare”; asigură un volum constant de aer condiționat, chiar și atunci când vehiculul staționează, creând un climat mai confortabil în cabina auto.

Adaugă un comentariu

Cauta masina