Lexus ES 300h: Întrebări de lux

Chiar alegem liber sau tindem să ne conformăm unor convenții? Lexus ES 300h mi-a declanșat întrebarea.

Iubitorii de pictură știu asta prea bine: dacă stai cu nasul într-un tablou (prea aproape), nu vei desprinde mesajul său. Vezi tratarea detaliilor, tehnica de lucru, simți mirosul vopselelor – senzații unice, dar nu mai vezi întregul tablou. Imaginea înfățișată de acesta – cu lumină, perspectivă, proporții, dinamică și altele – poate fi examinată și înțeleasă cu adevărat numai de la o anume distanță.

Ideea ar fi să te uiți un timp la Lexus ES 300h înainte să te apropii prea mult de mașină. Fără doar și poate, îți vei da astfel seama cât de departe au ajuns cei de la Lexus în explorarea propriei viziuni de lux în ultimii 25 de ani (unii încă ne mai amintim cum sedanul Lexus LS de atunci ar fi putut trece drept un Mercedes-Benz W140 dacă puneai pe el o stea cu trei colțuri).

În zilele noastre, identitatea mărcii Lexus a ajuns să fie cât se poate de clară, iar marca niponă a devenit una dintre referințele solide ale segmentului premium la nivel mondial. Da, Lexus ES 300h este o prezență charismatică, diferită, tratată sculptural și capabilă să te deturneze de la percepțiile și prejudecățile pe care ți le-ai format pe teren european despre luxul auto.

Interiorul oferă argumente palpabile la sensul propriu al termenului în favoarea celor deja notate. În pofida unor elemente de design exotice (cum ar fi cele două comutatoare montate în zona superioară a tabloului instrumentelor sau a ceasului analog care are un spațiu dedicat pe consola centrală chiar în vecinătatea ecranului multimedia), întregul amenajării habitaclului se prezintă armonios din punct de vedere estetic și funcțional.

Culmea, până și pentru cei care consideră că luxul trebuie neapărat să aibă o tușă nostalgică/conservatoare pentru a fi lux autentic, Lexus ES vine bine pregătit: planșa de bord are numeroase butoane clasice. Tabloul instrumentelor însuși constă într-un afișaj care nu are pretenția de a fi ultramodern: nu are culori țipătoare, nuanța predominantă fiind un fel de sepia/bronz virat în gri – vag sugestivă pentru patina unui lucru „vintage'. În cazul nostru, ornamentele erau din lemn de bambus. Culoarea lor caldă completează fericit spectrul cromatic al interiorului.

Pentru ca efectul senzațiilor să fie complet, scaunele au fost studiate mai degrabă în spiritul unor fotolii decât al unor scaune ergonomice ferme. Chiar dacă tapițeria lasă o plăcută senzație de permisivitate când te așezi, încercând să te miști în scaun pentru a vedea cum se prezintă susținerea corpului, vei constata că ești uniform și riguros susținut. Am întâlnit destule scaune reușite și la mărcile premium europene, dar nimic de acest gen. Impresionant!

Spațiu generos, ambianță rafinată, deplasare silențioasă. Un complex de senzații care te face să te simți bine și să nu te mai preocupi cu comentatul „pe marginea' temei. Chiar contează că grupul motopropulsor hibrid bazat pe un propulsor cu benzină de 2487 cmc e asemănător cu al Toyotei Camry LE sau RAV4 FWD? În plus, maniacii exclusivismului vor opina că e imposibil să ții minte pe dinafară sub câte serii de automobile pune acum Toyota platforma tehnică GA-K. În pofida argumentelor reale, dar, în definitiv, formale notate mai sus, interacțiunea cu Lexus ES 300h mi-a lăsat un gust foarte plăcut.

Mersul la drum întins și autostradă este un deliciu. La pedală se simte că dispui de resurse de putere viguroase, iar în răspunsul transmisiei cu variație continuă se face apreciată preluarea „smooth' a cuplului motor în defavoarea oricărei manifestări de incisivitate. Există un mod Sport, care deschide posibilitatea conducerii în regim rapid, însă fără a compromite „bunele maniere' ale mașinii.

În aceste condiții, ES 300h nu își arogă o sportivitate improprie genului sedan mare (pentru sportivitate, la urma urmei, alte concepte de caroserie sunt potrivite), în modul Sport lăsând impresia unui nobil care face sport de menținere și nu a unui sportiv cu ambiții profesioniste. Faptul are farmecul său: în fond, când ești cu adevărat „premium', nu există niciun motiv pentru care să te comporți cumva coleric. Și aici ajungem la adevărata virtute esențială a lui Lexus ES 300h: chiar dacă nu erai într-o stare cool-rafinată când ai luat loc la volan, vei ajunge să te simți așa după numai câteva minute de conducere.

 

Concluzie

Charismă: Lexus ES 300h nu numai că îți oferă condiții rafinate la bord, te și convinge să-ți rafinezi și propria atitudine.

 

*Articol publicat în suplimentul Electric Life (nr. 1/2022), oferit gratuit împreună cu revista Auto Bild România (nr. 4/2022).

Adaugă un comentariu