Mercedes-AMG S65 Cabrio – Poze și detalii oficiale

Mercedes-AMG a introdus o nouă versiunea în gama lui Clasa S Cabrio. Vorbim despre varianta S65 Cabrio, lucru care ne duce cu gândul la faptul că nemții nu prea dau doi bani pe ce înseamnă downsizing.

Sub capota lui Mercedes-AMG S65 Cabrio se află motorul V12 de 6,0 litri care produce 630 CP între 4.800 și 5.400 rpm și 1.000 Nm, disponibili între 2.300 și 4.300 rpm. Resursele sunt puse pe șosea cu ajutorul transmisiei AMG Speedshift 7G-Tronic cu șapte rapoarte. În aceste condiții, accelerația de la 0 la 100 km/h are loc în 4,1 secunde, iar viteza maximă este limitată electronic la 250 km/h.

Citește și: Mercedes-Benz Clasa S Cabrio – Poze și detalii oficiale (Frankfurt 2015)

Pentru cei care vor o viteză de croazieră mai mare pot opta pentru pachetul AMG Driver. Acesta crește viteza maximă până la 300 km/h.

Citește și: Mercedes-AMG A45 World Champion – Ediție specială dedicată titlurilor din Formula 1

Conform oficialilor germani, lista de comenzi se va deschide începând cu 4 aprilie, urmând ca livrările să debuteze în vara anului viitor.

 

Adaugă un comentariu