Schimbare, continuare progresivă, dar și păstrare a ceea ce a fost bun: Dacia Spring – generația a doua, o nouă primăvară!

Modul în care resursele și potențialul acestora sunt gestionate în cadrul grupului Renault nu încetează să ne impresioneze, iar cazul schimbării complete de generație în cadrul seriei Dacia Spring este ceva cu totul special. Se pare că vom fi martorii unui salt de la o tratare „produs tentant, în condițiile date ale raportului specificații/preț' la una „produs greu de concurat în cadrul clasei'.

Până în prezent, din această serie de minivehicule electrice s-au vândut peste 210.000 de exemplare – ceea ce reprezintă un succes considerabil, iată și de ce. În esență, prima Dacia Spring a trebuit să fie definită și industrializată rapid, pentru a nu lăsa expus segmentul european al electricelor ultraeconomice.

Nu era timp pentru începerea unui proiect de la zero, dar se putea închega un produs viabil pe baza tehnicii disponibile în branșele din Orient ale grupului. Porporțiile și stilul caroseriei (cel puțin pentru primele contingente) dau de înțeles că s-a lucrat pornind de la Renault Kwid (lansat în 2015 în India, motorizări cu benzină având 3 cilindri de 0,8 și 1,0 litri). Ulterior, Renault Kwid a fost transformat în Renault City K-ZE în 2019 și a fost industrializat în China. Următoarele perfecționări tehnice și de design au dus la apariția Daciei Spring, în 2021 – fabricația acesteia desfășurându-se în China. În continuare, au fost aduse numeroase modernizări din mers asupra Daciei Spring. Și nu modernizări formale: evoluțiile tehnice ale bateriei, motoarelor, plus schimbările de design și calitate au fost evodent apreciate pe piață.

Între timp, în legătură cu succesiunea Daciei Spring s-au luat la Renault decizii de anvergură, prioritară fiind relocarea asambmlării sale în Europa. Cel puțin deocamdată, mașina este numită Dacia Nouvelle Spring și se știe că va fi asamblată în Slovenia, la Novo Mesto. Situarea vestică a uzinei slovene a determinat această alegere, pe lângă faptul că acolo este asimilată și fabricația lui Renault Twingo E-Tech, bazat pe aceeași platformă tehnică.

Dacia va începe astfel să utilizeze platforma tehnică AmpR Small, produsă de divizia Ampere. BEV-ul Dacia Nouvelle Spring de segment A va prelua platforma respectivă de la modelul Twingo E-tech, fiind vorba de o versiune simplificată a platformei de Renault 4, respectiv Renault 5 E-Tech. Bateriile LFP cu care va fi dotată Dacia Nouvelle Spring vor proveni de la uzina CATL (așadar, chinezii rămân, tehnic vobind, „pe fir') din Debrețin (Ungaria). Și în privința motorului de 85 CP există o implicare chineză referitoare la partea de concepție, aceasta fiind executată de filiala ACDC (Advanced China Development Center) cu sediul la Shanghai, altfel aparținând Grupului Renault.

Chiar dacă Dacia Nouvelle Spring și Renault Twingo vor fi similare tehnic, poziționarea lor comercială va fi evident diferită. Prețurile pentru Dacia Spring vor fi ceva mai mici (se vorbește de un preț de bază pe la 18.000 de euro) și caracterul funcțional va fi mai bine evidențiat, în timp ce Renault Twingo E-Tech va fi ceva mai scump și va miza pe un stil mai rafinat, eventual cu unele posibilități de dotare exclusive. Vizual, Dacia Nouvelle Spring va aprofunda tematica minicrossover, iar Renault Twingo E-Tech va arăta ca un vehicul de stradă conform exigențelor unei vieți metropolitate tipic occidentale.

taguri