Lamborghini cumpărat din ajutorul de stat pentru coronavirus

Un antreprenor din Florida s-a folosit de fondul de ajutorare oferit de stat în contextul coronavirus pentru a cumpăra, printre altele, și un Lamborghini.

Citește și:

Lamborghini Sian Roadster, supercar hibrid exclusivist cu 819 CP

A condus fără permis și a fost „pedepsit’ cu o plimbare într-un Lamborghini

Ce faci atunci când îți place Lamborghini Urus, dar vrei să fii și eco? (FOTO)

Un om de afaceri din Florida a fost pus sub acuzare de către autoritățile americane după ce s-a descoperit că acesta folosise ajutorul oferit de stat ca să-și cumpere bunuri personale.

David T. Hines, un atreprenor de 29 de ani, a obținut de la stat nu mai puțin de 3,9 milioane de dolari americani, în cadrul programului de ajutorare a economiei în contextul crizei create de pandemia COVID-19. Paycheck Protection Program (PPP) are ca scop împrumuturi nerambursabile folosite în scopul plăților chiriei/ratelor imobiliare, a salariilor angajaților și a utilităților.

Hines ar fi mințit — în solicitările sale — în privința cheltuielilor pe care le are de făcut firma sa, „umflând’ și până și salariile angajaților. Acei angajați fie nu existau, fie câștigau o mică parte din cât ar fi declarat Hines în solicitările sale. Suma pe care o ceruse Hines s-ar fi ridicat la 13,5 mil. $.

A primit „doar’ 3,9 milioane de dolari, din care și-a cumpărat, după doar câteva zile, un Lamborghini de 318.000 $, dar și alte produse și servicii de lux. Suspiciunea de fraudă a dus la blocarea tuturor conturilor sale, în care încă mai avea circa 3 milioane de dolari. Dacă va fi găsit vinovat pentru fraudarea statului american, Hines riscă până la 70 de ani de închisoare.

Adaugă un comentariu