Ce mașină conduce Cristi Borcea după ce a a ieșit din închisoare

Cristi Borcea a ieșit din închisoare! Fostul patron al clubului Dinamo se bucură la maximum de momentele petrecute în libertate alături de cei dragi și și-a făcut un super-cadou: și-a cumpărat ultimul model de Maybach.

VESTEA care a emoționat întreaga planetă: Michael Schumacher nu mai este demult în comă!

Decizie istorică la Skoda: ce se va întâmpla cu cel mai iubit model!

Inspirat de mașina pe care o conduce Gigi Becali, nașul său, Cristi Borcea și-a cumpărat, imediat după ce a părăsit penitenciarul un Mercedes-Maybach S 560, care valorează peste 200.000 de euro.

Polițiștii ne atrag atenția! Încep să dea amenzi șoferilor care UITĂ să facă acest gest

Cristian Borcea este din nou liber, după ce Tribunalul Ilfov a examinat cererea de eliberare condiționată a fostului finanțator al Clubului Dinamo. Acesta a fost eliberat după patru ani și patru lunide închisoare. El a fost condamnat la 6 ani și 4 luni în dosarul transferurilor din fotbal.

În 2017, Borcea a mai făcut o încercare de a ieşi mai devreme din închisoare, însă în octombrie anul trecut Tribunalul Ilfov i-a respins cererea de eliberare condiţionată.

Mercedes-Maybach Clasa S este mai lung cu 20 de centimetri faţă de versiunea cu ampatament mărit oferită pe Clasa S: cu o lungime de 5.462 milimetri și un ampatament de 3.365 milimetri pasagerii care ocupă locurile din spate au la dispoziţie un spaţiu cu adevărat generos. La capitolul motorizări regăsim deja consacratele V8 şi V12 de 469 CP şi 630 CP.

taguri
    pop says:

    puscariasii sunt vedete si tin stirile. cum se caca, pe cine a mai lasat gravida …..
    rusine cu asa stiri

    Rom. says:

    Va rade in fata porcovanul asta semianalfabet. Joaca pe degete justitia Romaneasca si va sfideaza pe toti pur si simplu. Daca aveti sange in instalatie dat-i foc grohoteiului asta si parliti-l de Craciun !

Adaugă un comentariu