CNAIR a semnat rapoartele de atribuire pentru lotul 5 din autostrada Comarnic-Braşov

Rapoartele de atribuire pentru lotul 5 al autostrăzii Comarnic – Braşov, secţiunea Braşov-Cristian, dar şi pentru varianta de ocolire a oraşului Comarnic au fost semnate de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

“S-a semnat raportul de atribuire pentru lotul 5 de la autostrada Comarnic – Braşov, secţiunea Braşov-Cristian, cât şi raportul de atribuire pentru varianta de ocolire de la Comarnic, astfel încât vor începe lucrările, dacă nu vom avea contestaţii în perioada următoare”, a declarat ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, citat de news.ro.

Lucrările la autostrada Comarnic-Braşov vor începe anul acesta, la un tronson între Braşov şi Cristian, la 13 ani de la lansarea proiectului.

Ministerul Transporturilor a anunţat luna aceasta că va semna, la sfârşitul lunii iunie, contractul de proiectare şi execuţie.

Tronsonul de autostradă Comarnic – Braşov este împărţit în cinci sectoare, sectoarele 1 şi 5 fiind cele dinspre Comarnic, respectiv dinspre Braşov, în lungime totală de 10 kilometri.

Adaugă un comentariu