Hyundai ar putea prelua Fiat Chrysler Automobiles

Hyundai ar putea prelua Fiat Chrysler Automobiles, afirmă publicațiile economice asiatice. Potrivit informațiilor pe care acestea le-au primit de la surse, preluarea ar putea avea loc în 2019.

Bucureștenii ar putea primi 3.000 de lei dacă renunță la mașină

Aparent, CEO-ul Hyundai Motor Group, Chung Mong-Koo, este cu ochii pe prețul acțiunilor FCA și așteaptă ca acestea să scadă pentru a putea cumpăra un pachet suficient de mare încât să preia controlul constructorului italo-american.

Anul 2019 va aduce și încheierea mandatului lui Sergio Marchionne, actualul CEO al Fiat Chrysler Automobiles, iar lipsa unui succesor numit ar putea să fie avantajoasă pentru orice companie interesată de o preluare. Tocmai de aceea, coreenii ar aștepta până la plecarea lui Marchionne pentru a prelua FCA, explică Asia Times.

Au intrat în vigoare tarifele majorate de parcare stradală din București

Dacă planurile celor de la Hyundai de a prelua Fiat Chrysler Automobiles sunt adevărate și vor avea succes, coreenii vor obține cel mai mare grup auto din lume, cu 11.5 milioane de vehicule livrate pe an. Parteneriatul ar putea fi benefic pentru FCA în regiunea Asia-Pacific, unde conglomeratul italo-american nu are o poziție puternică.

Noul Ford Focus are un sistem care detectează gropile

Între timp, Hyundai ar putea beneficia de pe urma rețelei de dealeri FCA din SUA și din Europa, iar parteneriatele comerciale deja existente ar putea avea beneficii pentru ambii parteneri. Însă, odată semnat, parteneriatul ar putea impune probleme de suprapunere a unor modele în portofoliul grupului format.

Pe de altă parte, francezii de la PSA Peugeot-Citroen au trecut printr-o aventură similară când au preluat controlul mărcii Opel, deci coreenii de la Hyundai ar putea să se descurce cu organizarea conglomeratului italo-american dacă tranzacția va merge mai departe.

Bieleta antiruliu – când trebuie schimbată şi cât costă

Până atunci, mai avem de așteptat cel puțin șase luni. Până de curând, Sergio Marchionne a negat vehement zvonurile legate de o alianță cu Hyundai, în ciuda faptului că reprezentanții ambelor companii au anunțat demararea discuțiilor pentru un parteneriat tehnic. Acesta din urmă viza dezvoltarea sistemelor de alimentare cu pile de combustibil și proiectarea de noi transmisii.

Întrebare de la Poliția Română: ce facem cu această manetă?

Adaugă un comentariu