Incendiu în Constanța! Cinci mașini de poliție au luat foc

Cinci autospeciale de poliție au fost incendiate în această dimineață, în municipiul Constanța. Potrivit Inspectoratului Județean de Poliție, flăcările s-ar fi extins pornind de la un microbuz parcat lângă acestea.

Incendiul s-a declanșat în parcarea Secției nr. 5 a Poliției Municipiului Constanța, în dimineața zilei de 3 iulie. Cinci autospeciale Dacia Logan au ars în proporție de până la 70%, flăcările pornind de la un microbuz parcat în apropierea lor. Vehiculul unui civil a fost, de asemenea, avariat.

Pompierii au avut nevoie de o oră și jumătate pentru a stinge complet focul. În acest sens au intervenit două autospeciale pentru stingerea incendiilor, cu zece pompieri din cadrul Detașamentului Port.

 

Citește și:

Cum a vrut şoferiţă din Prahova să-i fraierească pe polițiștii care o amendau!

CEA MAI TRISTĂ VESTE: Nu-l vom mai vedea vreodată pe Michael Schumacher!

Fă ASTA să-ți răcești rapid mașina încinsă de soare! Durează 2 minute

 

Cauza probabilă a incendiului – flacăra, urmând a se stabili dacă a fost sau nu a fost o acţiune intenţionată‘, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență. „Pagube: un microbuz ars în proporţie de 100%, o autoutilitară – proporţie 70%, cinci autoturisme ale Poliţiei în proporţie de 70%, 60%, 40%, 10% şi 15%, precum şi un autoturism civil, în proporţie de 40%‘.

Cele cinci mașini de poliție erau scoase din uz, conform IPJ Constanța. Din fericire, incidentul nu s-a soldat cu victime.

Autoritățile locale au întocmit un dosar de cercetare penală pentru infracțiunea de distrugere prin incendiere.

https://m.ziuaconstanta.ro/diverse/stiri-calde/incendiu-in-parcarea-sectiei-5-de-politie-galerie-foto-694931.html.html

Publicată de ZIUA de Constanţa pe Marţi, 2 iulie 2019

 

Sursa: Libertatea.ro / Sursa foto: Facebook/ZIUA de Constanța

Adaugă un comentariu