Noul Ford Focus ST pleacă de la 28.250 de euro în România

Ford Focus ST facelift a poposit și pe piața din România. Versiunea de performanță a modelului american are un preț de pornire de 28.250 de euro cu TVA inclus.

Pentru această sumă, clienții vor primi versiunea de caroserie hatchback cu cinci uși echipată cu motorul de 2,0 litri EcoBoost de 250 CP și transmisie manuală în șase rapoarte. O premieră pentru Ford constă în introducerea unei versiuni diesel sub logo-ul ST. Astfel, Focus ST diesel integrează un motor de 2,0 litri capabil să producă 185 CP. Indiferent de versiunea de caroserie aleasă, varianta diesel va costa cu 1.000 de euro (TVA inclus) mai mult față de echiparea pe benzină.

Cei care își doresc un break trebuie să știe că mai au de scos din buzunar încă 500 de euro (TVA inclus), indiferent de motorizare.

Pe lista de dotări standard, noul Ford Focus ST include următoarele: scaune față Sport Recaro, direcție asistată electric, sistem Torque Vectoring Control optimizat ST și un eleron spate în culoarea caroseriei. De asemenea, clienții vor mai primi aer condiționat automat, geamuri față și spate acționate electric plus spoilere față și spate ST.

Detalii complete despre cum se conduce Ford Focus ST facelift găsiți în revista Auto Bild numărul 3 care apare pe piață pe 5 februarie.

[table id=498 /]

Adaugă un comentariu