Oficial: Hennessey Venom F5 a debutat cu 1.842 CP. Viteză maximă: 500 km/h

Producătorul american Hennessey a prezentat oficial noul său produs, hypercarul Venom F5, care se laudă cu cifre impresionante pe toate planurile.

Citește și:

Jeep Gladiator Hennesseys Maximus: mândria texană iese pe teren

Hennessey Grand Cherokee Trackhawk anunță un nou record de accelerare

Hennessey VelociRaptor 6×6 – Un nou 6×6 pregătit de tuneri

Hennessey Venom F5 tocmai a devenit disponibil pentru clienții doritori de senzații extreme într-o mașină. Și care au suficienți bani încât să nu-i deranjeze prețul prohibitiv de 2,1 milioane de dolari. Doar 24 de exemplare Venom F5 vor fi produse. Livrările sunt programate pentru 2021.

Venom F5 este animat de un V8 biturbo de 6,6 litri, cu 1.842 de cai-putere și 1.617 Newtoni-metru de cuplu, resurse trimise către puntea spate printr-o transmisie semi-automată cu șapte trepte. Însă nu doar de putere s-au îngrijit inginerii americani, ci și de masă: au folosit la discreție fibră de carbon — atât pentru structura monococă, cât și pentru panourile de caroserie — iar rezultatul este o masă de doar 1.360 de kilograme.

Cu așa cifre pentru putere și masă, poate că nu e de mirare că Venom F5 poate accelera de la 0 la 100 km/h în mai puțin de 3 secunde, și de la 0 la 200 km/h în circa 4,7 secunde. Viteza maximă (teoretică) declarată de producător este de 500 km/h.

Pentru frânare, hypercarul american folosește discuri de frână ceramice de 39 de centimetri în diametru, iar jantele — de 19 inci pe față și de 20 de inci pe spate — sunt încălțate cu anvelope Michelin Pilot Sport 2.

Adaugă un comentariu