Proiect de lege: Amenzile ar putea fi plătite la orice instituție financiară

Șoferii și-ar putea achita amenzile auto la orice bancă, trezorerie sau primărie, se arată într-un proiect de lege. Noul proces verbal ar urma să conțină (pretipărit) datele de plătă (un cont unic al Finanțelor), iar agentul îl va introduce în sistem după completarea cu datele contravenientului.

“Avem un proiect de lege în Parlament pentru plata amenzilor auto de către persoanele fizice, poate am putea grăbi puțin lucrurile. Procedura actuală ar putea fi înlocuită cu efectuarea plății oriunde, pentru că procesul verbal va conține informațiile de plată“, a declarat Valentin Mavrodin, director general al Direcției Generale Trezorerie și Contabilitate Publică din cadrul Ministerului Finanțelor Publice.

Citește și: Ce fapte îți pot aduce foarte ușor amenzi de circulație

Plata se va efectua într-un cont unic, la Trezoreria Fianțelor Publice. În plus, acest sistem te-ar putea scăpa și de vechea problemă a primăriilor. Funcționarii de acolo îți spun că tu nu ai plătit amenda, tu spui că ai plătit, iar aceștia te obligă să aduci dovada de plată.

Citește și: Uite pașii pe care să-i urmezi ca să plătești amenda de circulație în câteva minute!

Mai mult, termenul de 48 de ore, în care șoferii putea achita amenda la jumătatea contravalorii va fi înlocuit cu 15 zile.

Via | Wall-Street

Adaugă un comentariu