Taxa auto – Când intră în vigoare și cine trebuie să o plătească?

Taxa auto 2019, așa cum probabil va fi denumită oficial în viitorul apropiat, se pregătește de debut.

Taxa auto 2019 va aplica principiul „poluatorul plătește”, ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, vorbind despre anumite „contribuții” care se vor plăti la bugetul de stat. Iată tot ce știm în acest moment despre viitoarea taxă auto.

Taxa auto – când intră în vigoare?

Taxa auto 2019 va intra în vigoare treptat, fără să fi fost anunțată vreo dată concretă a aplicării acesteia. Cel mai probabil, strategia face parte din planul descris de Ministrul Mediului drept un răgaz pentru cetățeni să se informeze cu privire la noul bir, să se adapteze și să facă alegeri în consecință și în cunoștință de cauză.

Tot din declarațiile lui Grațiela Gavrilescu, tragem concluzia că încă nu există o formă finală pentru taxa auto 2019. Cel mai probabil, încă se lucrează la anumite aspecte pentru a preveni o taxare deosebit de agresivă, care ar înfuria cetățenii.

Taxa auto – schimbări importante din anii recenți

Acest lucru s-a întâmplat în trecut la una dintre schimbările importante ale taxei auto, care a vizat și taxarea la prima transcriere a dreptului de proprietate a unui vehicul pentru care nu a fost plătită în trecut taxa auto. La momentul respectiv, a fost decisă amânarea cu un an a momentului în care se aplică noul bir, nu înainte de a stârni furie între posesorii de vehicule care urmau să fie afectați de această măsură.

Mulți români au fost nevoiți să își vândă mașinile la un preț redus în 2011 și 2012 pentru a scăpa de grija unei eventuale imposibilități de a le vinde mai departe odată ce taxa auto de atunci s-ar fi aplicat și acestora. Avem speranța că Ministerul Mediului nu ne va aduce din nou în această situație, care ar putea fi catastrofală din punct de vedere financiar pentru zeci de mii de români.

Ministrul Mediului a mai declarat că dorește o „dezbatere foarte largă” până să ia o decizie finală în privința autovehiculelor echipate cu motoare diesel, care au fost interzise în anumite capitale din Europa sau care suferă de pe urma unor restricții de circulație în anumite țări.

 

Citește și:

Noi reguli pentru transportul în comun

Salonul Auto de la Geneva 2019 – Cele mai spectaculoase mașini

Cel mai bun vânzător de mașini din lume

Rabla Plus 2019 – Până când trebuie depuse cererile de înscriere în program

Primul serviciu românesc de car sharing între persoane fizice

 

Taxa auto – când se restituie sumele plătite pe fostele taxe?

Cetățenii care au achitat fostele taxe auto, cele care au fost ulterior anulate, își pot primi înapoi banii plătiți. Termenul-limită pentru restituirea sumelor respective fusese stabilit inițial pentru sfârșitul anului 2018, dar acesta a fost prelungit până la jumătatea lui 2019.

Prin OUG nr. 114/2018, autoritățile au stabilit prelungirea perioadei de restituire a banilor până pe 30 iunie 2019. Potrivit acestei legi, sumele pot fi înapoiate în două intervale de timp diferite:

  • 1 ianuarie 2018 – 30 iunie 2019: taxa specială aplicată autoturismelor, taxa de poluare și taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule;
  • 1 septembrie 2018 – 30 iunie 2019: timbrul de mediu.

Reamintim că timbrul de mediu (plus alte 101 taxe nefiscale) a fost eliminat în ianuarie 2017, printr-un decret semnat de președintele Klaus Iohannis. Una dintre consecințele acestei decizii s-a dovedit a fi „îmbătrânirea” parcului auto: jumătate dintre mașinile înmatriculate în România sunt mai vechi de 15 ani, potrivit DRPCIV.

    mitu ion says:

    poluatorul plateste; ce inseamna?
    -lipsa parcarilor amenajate si neadminstrate de tigani cum este in Bucuresti. Responsabil primaria-poluatorul principal.
    -Lipsa unei centuri a capitalei. Responsabil statul Roman-Poluatorul principal
    -Taierea padurilor necontrolat-Responsabil Statul Roman-Poluatorul principal (o padure taiata face cet 50.000 de masini poluante)
    Autobuze poluante, trenuri poluante, etc si cate mai sunt
    Concluzie: fraierii platesc adica cei care polueaza cel mai putin

    alin says:

    Intrebarea mea e urmatoarea: din 2007 incoace, toate aceste “legi” au incurajat intr-o forma sau alta importul de masini vechi (prin aplicarea unor taxe de inmatriculare mai mici). In prezent parcul auto e imbatranit, urmare a gandirii legiuitorului. Cum va proceda in situatia data statul roman, care conform Consitutiei Romaniei, ar trebui sa se asigure de bunastarea populatiei? Probabil ca va taxa “la sange” masinile non euro, euro 1, 2, 3 si 4…

    marian says:

    Occidentul a poluat cu 30 de ani inaintea noastra acesta planeta in timp ce noi am protejato (pe vremea comunismului). Acum va trebui sa ajungem la nivelul lor de poluare dupa care sa se ia masuri. Deci peste 30 de ani. Pe de alta parte ce grad de poluare va provoca prezenta plumbului din baterii? Si ar mai fi o problema cea a combustibilului fosili extras in romania. Vom lasa zacamantul in pamant si vom deveni abonatii austriecilor de la eon? Inteligenta mutare pentru altii din nou.

Adaugă un comentariu