Vânzari: Rezultatele Ford obținute în România în 2014

Ford a comercializat în 2014 pe teritoriul României 7.039 de mașini, înregistrând astfel o creștere de 41,57 de procente, comparativ cu 2013.

Conform datelor oficiale, Ford a fost cea de-a treia cea mai bine vândută marcă din țară cu o cotă de piață de 8,21 de procente, o creștere de 17,66% față de 2013.

Cel mai bine vândut model Ford în România a fost Fiesta cu 2.575 de unități comercializate, urmat de Focus cu 1.676 de exemplare și de Transit cu 827 de vehicule.

Ne bucură rezultatele pe care le-am obținut în 2014, un an în care noile noastre produse și tehnologii ne-au ajutat să ne îmbunătățim vizibil prezența pe piața din România. În timp ce în 2014 piața a crescut cu 20,32%, Ford a crescut cu peste 40% și suntem mulțumiți în mod deosebit de faptul că am reușit să creștem semnificativ vânzările atât în rândul persoanelor fizice, cât și către clienții de flote. Din estimările noastre, vânzările Ford către persoanele fizice au crescut cu 49,41%, iar în cazul clienților de flotă cu 39,63%’, a declarat Zoltan Brassai, director general Ford România, Compania Națională de Vânzări.

Alături de noile Focus și Mondeo, anul 2014, a marcat și debutul programului gratuit de conducere preventivă Ford Driving Skills for Life. Cu ajutorul acestuia, Ovalul Albastru a reusit să instruiască în România peste 1.000 de tineri.

2015 se anunță a fi un an dinamic pentru Ford în România întrucât vom avea un număr important de lansări pentru noi produse, inclusiv mult așteptatul Ford Mustang, care în vara acestui an va ajunge și în țara noastră. În plus, ne bucurăm să putem continua și extinde în 2015 programul nostru de conducere preventivă Ford Driving Skills for Life, care vine în întâmpinarea tinerilor șoferi și îi învață pe aceștia să conducă responsabil’, a declarat Zoltan Brassai.

Adaugă un comentariu