VW T-ROC 2.0 TDI 4Motion DSG: Un SUV cu pretenții sportive

Germanii mizează pe dinamism pentru a propulsa noul VW T-Roc ca lider al segmentului compact, acesta combinând într-un stil inconfundabil versatilitatea unui SUV cu performanțele dinamice ale unui hatchback compact. Iată primele impresii de conducere de la lansarea din capitala Portugaliei.

VW T-Roc este al treilea model recent lansat de marcă, după  Tiguan și Tiguan Allpace, gama urmând să fie completată la ambele extreme, odată cu noul T-Cross, viitoarea generație a lui Touareg și viitorul crossover electric I.D. Crozz.

În ciuda similitudinilor cu Audi Q2, nu putem să nu observăm că T-Roc este mai mare cu câțiva centimetri în toate direcțiile față de fratele său nobil, iar la volumul portbagajului câștigă detașat titlul de lider al segmentului său, cu un volum care variază de la 445 de litri la 1.290 de litri cu bancheta rabatată.

VW poziționează T-Roc în primul rând ca model de lifestyle, posibilitățile extinse de personalizare reprezentând o caracteristică importantă. Caroseria poate fi configurată în două culori (standard pe echiparea Style, opțional în cazul celorlalte echipări), clienții putând alege una dintre cele 24 de combinații. Posibilitățile de personalizare continuă și în interior, unde poate fi aleasă una dintre cele patru culori oferite pentru ornamentele planșei de bord. Atâta culoare nu vei găsi niciodată într-un Golf!

Șase opțiuni de motorizare sunt disponibile la start – trei pe benzină și trei diesel, gama de puteri fiind între 115 CP și 190 CP în ambele cazuri. În afară de motorizările de 115 CP, toate celelalte pot fi comandate și cu sistem de tracțiune integrală 4Motion, respectiv cutie de viteze cu dublu ambreaiaj DSG. În cazul vârfurilor de putere 2.0 TSI/190 CP și 2.0 TDI/190 CP, aceste dotări fac parte din dotarea standard.

VW T-Roc

T-Roc se produce la Setubal, lângă Lisabona, Portugalia fiind și locul unde am condus pentru prima oară noul model. Primele impresii ni le-am format la volanul versiunii Style, motorizate de dieselul TDI de 150 CP acompaniat de sistemul de tracțiune integrală 4Motion și cutia de viteze cu dublu ambreiaj DSG. Trecând peste surpriza plăcută a interiorului colorat, am apreciat ergonomia atent studiată a comenzilor, care este însoțită de o simplitate debordantă a planșei de bord. În schimb, materialele plastice din interior sunt mai puțin încântătoare.

A doua generație a cockpitului virtual, botezat de VW Active Info Display, încântă cu ecranul de 11,7 inchi care poate afișa o gamă variată de funcții, șoferul având controlul asupra layout-ului, dar și asupra informațiilor individuale. Personalizarea grafică este simplu de realizat, cu o grafică fluentă și o interfață care amintește destul de mult cu cea a tabletelor grafice.

VW T-Roc

La volan, T-Roc se simte neobișnuit de agil pentru un SUV, centrul său de greutate destul de jos poziționat ajutându-l mult la abordarea virajelor. Direcția este precisă și cu o asistare orientată spre confort, dar caracteristicile trenului de rulare pot fi ajustate destul de convenabil dacă este configurat trenul de rulare adaptiv.

Pentru mai multe informații despre VW T-Roc și primele impresii de conducere de la lansarea din capitala Portugaliei, căutați la chioșcuri numărul 24 al revistei Auto Bild, începând cu 23 noiembrie.

VW T-Roc 2.0 TDI 4Motion DSG : Date tehnice

Motor L4, turbo, diesel • Cilindree 1968 cmc • Putere maximă 150 CP/3500-4000 rpm • Cuplu maxim 340 Nm/1750-3000 rpm • Tracțiune integrală, cutie DSG cu dublu ambreiaj cu 7 trepte • 0-100 km/h 8,4 sec • Viteza maximă 200 km/h • Dimensiuni: L/l/h 4234/1819/1573 mm • Consum mediu 5,1 l/100 km • Emisii CO2 135 g/km • Preț de la 29.744 euro

Verdict
Esențele tari stau în sticle mici, se spune. VW T-Roc reușește să concentreze într-un pachet foarte compact toate caracteristicile unui SUV foarte competent. Cu motorizarea diesel de 150 CP, tracțiune integrală și cutie de viteze DSG, T-roc strălucește prin dinamism și încântă prin agilitate. Iar cu numeroasele posibilități de personalizare, VW demonstrează că știe să facă și modele ludice, pe care să le poată aprecia și generația tânără.

Adaugă un comentariu