Ford Mustang Bullitt: The American Dream

Nu mulți au ocazia rară de a-și cunoaște idolii, însă Ford ne aduce aproape de sufletul lui Steve McQueen cu Mustang Bullitt.

Premiera oficială a producției cinematografice Bullitt a avut loc pe 17 octombrie 1968. Este primul film regizat de Peter Yates în Statele Unite și este recunoscut pentru faimoasele scene cu urmăriri de mașini, pentru care a fost ales să fie păstrat în Registrul Național al Filmului pentru valoarea culturală deosebită.

Vedeta filmului, detectivul Frank Bullitt, portretizat de Steve McQueen, conduce un Ford Mustang Fastback 390, în timp ce inamicii săi se află la volanul unui Dodge Charger R/T 440. Ce a urmat în scena de 10 minute și 53 de secunde filmată pe străzile din San Francisco a ajuns să fie recunoscută drept cea mai remarcabilă urmărire automobilistică dintr-o producție de la Hollywood, setând, în același timp, noi standarde în domeniu.  De altfel, această scenă i-a adus lui Frank Keller un Oscar pentru cel mai bun montaj.

După cum era de așteptat, filmul a dat inspirația multor fani de a-și modifica automobilele Ford Mustang Fastback pentru a fi cât mai asemănătoare cu cel din film. Și dacă vă întrebați, răspunsul este da, autoturismul condus de Steve McQueen încă există și a fost păstrat în starea originală. Interesant este că în ianuarie 2020 a fost stabilită exact și valoarea acestuia, ajungând să se vândă în cadrul licitației Mecum Auctions pentru incredibila sumă de 3,4 milioane de dolari.

De-a lungul timpului, Ovalul Albastru a lansat  trei generații Mustang Bullit, prima în 2001, a doua în 2008 și a treia în 2018. Cea din urmă a ajuns și în Europa și se anunță a fi deosebit de specială pentru că marchează 50 de ani de la prima ecranizare a filmului.

Chiar și dacă nu luăm în considerare numărul limitat de exemplare care vor fi produse, noul Mustang Bullit este o mașină extraordinară. Face parte dintr-o specie pe cale de dispariție, care se laudă cu un motor V8 aspirat de cinci litri, cu tracțiune spate și cu o transmisie manuală cu șase trepte. Și totul se petrece în 2020. Ba chiar mai mult, ne aflăm în Europa, unde normele antipoluare i-au oferit un downgrade versiunii autohtone cu 20 CP și 40 Nm.

Chiar și așa, cifrele propulsorului aspirat rămân sănătoase, cu o putere maximă de 460 CP și un cuplu maxim de 530 Nm. Însă, cumva, americanii au reușit să ocolească legea privind numărul maxim de decibeli emis de evacuarea mașinii, dar vorbim mai multe despre asta mai târziu.

Ediția aniversară se remarcă printr-o suită de modificări aduse versiunii standard GT. Prima, și cea mai evidentă, este nuanța clasică Dark Highland Green, care arată absolut fabulos în lumina soarelui. Aceasta îmbracă extraordinar formele agresive ale mașinii care renunță aproape complet la siglele clasice.

Partea frontală este dominată de o grilă neagră de dimensiuni generoase și de accentele cromate. Trebuie să recunoaștem că ne place și mai mult de Mustang fără stema clasică. În lateral, inscripția 5.0, care semnifică motorizarea V8, a dispărut, în timp ce GT-ul din spate a fost înlocuit de ținta Bullitt. Jantele de 19 inchi amintesc perfect de mașina erou din film și pot fi identificate doar pe această versiune. Dimensiunea lor este ideală, deoarece permite utilizarea unor anvelope cu un talon ceva mai mare. Pneurile utilizate sunt Michelin Pilot Sport 4 S și sunt made in USA. Cele de pe puntea față au dimensiunea 255/40 ZR19, iar cele din spate, 275/40 ZR19.

Situația este asemănătoare și la interior, unde siglele generice au fost înlocuite de inscripții cu Bullitt, cea de pe bord chiar prezentând seria mașinii respective. Bordul are parte de accente metalice, în timp ce nuca schimbătorului pare că a fost înlocuită cu bila albă împrumutată de la o masă de biliard.

Sub capotă, motorul Coyote V8 a primit injecție directă și indirectă „dual-fuel', iar admisia „open air' a fost împrumutată direct de la Mustang Shelby GT350. Sistemul de frânare este semnat de Brembo, în timp ce puntea spate beneficiază de un diferențial Torsen cu alunecare limitată.

Suspensia a primit un set mai dur de arcuri și de bielete antiruliu, iar amortizoarele adaptive MagneRide sunt opționale, dar mașina testată le avea instalate. Tot la capitolul dotări opționale putem menționa scaunele Recaro. Acestea elimină funcțiile de încălzire, răcire și de acționare electrică a scaunelor standard, dar oferă un confort deosebit și o susținere laterală numai bună pentru ce are mașina de oferit, mai ales când situația devine „laterală'. Cu tot cu dotările opționale bifate, mașina testată avea un preț de listă de 55.250 de euro, adică echivalentul unui BMW 420d cu doar câteva dotări bifate în configurator.

Dar să terminăm cu pălăvrăgeala și să pornim la drum. Mai întâi de toate călcăm ambreiajul și apăsăm butonul de start. Atenție, această operațiune se face doar cu ușa deschisă. De ce? Pentru că sunetul evacuării îți ridică părul de pe mâini de fiecare dată. Totuși, în cazul în care nu vrei să trezeșți jumătate de cartier când pleci la serviciu, există opțiunea unui „quiet start'. Dar putem băga mâna în foc că nu va fi folosit prea des de șoferii lui Bullitt.

De la prima plecare de pe loc, sunetul motorului V8 devine intoxicant. Chiar și la puțin peste 1000 rpm, cu evacuarea în modul Race, mașina pare că este pregătită pentru o cursă de anduranță. Senzația este ridicată la pătrat atunci când parcurgi un pasaj sau un tunel. Lași ambele geamuri jos și accelerezi. Dar nu prea mult, pentru că sfârșitul treptei întâi se află află dincolo de 80 km/h.

Schimbi treapta și afli că viteza maximă de pe autostrăzile din România poate fi atinsă aici. Datele oficiale ale mașinii ne spun că treapta trei ajunge până la aproape 200 km/h, în timp ce viteza maximă de 262 km/h poate fi atinsă în treapta a patra.

Pentru a vă face o idee și mai bună, mașina poate merge fără probleme cu 60 km/h chiar și cu treapta a cincea, iar la 130 km/h în treapta a șasea, turometrul indică 2000 rpm. Acționarea schimbătorului este precisă și satisfăcătoare, dar nu se ridică, de exemplu, la nivelul oferit de timoneria unei Mazda MX-5. În orice caz, funcția de auto rev-match compensează pentru asta și te face să te simți ca un pilot de curse înainte de fiecare oprire la semafor.

După ce ai oprit, ai ocazia de a respira puțin, dar un nod în gât ți se va pune imediat cum citești cifrele de consum. În mediul urban, în condițiile unui București aglomerat și a câtorva sprinturi răzlețe, instrumentarul digital de 12 inchi indică un consum mediu de 30,6 l/100 km, ceea ce înseamnă că întreg rezervorul de 60 de litri ar fi suficient pentru doar 200 de kilometri parcurși în condiții similare.

După cum era de așteptat, Mustang Bullit va trece destul de des pe la benzinărie, care a fost și punctul de plecare al traseului nostru de peste 600 de kilometri, ce a inclus și drumul DN 7C de la Cârțișoara până la Curtea de Argeș. Suspensia MagneRide s-a dovedit a fi extrem de utilă pe porțiunea de drum dintre Bâlea Lac și Curtea de Argeș, unde confortul s-a păstrat la cote decente, în condițiile unui asfalt încercat de vreme.

La urcare, serpentinele au fost parcurse într-un ritm alert, iar șasiul întărit s-a dovedit a gestiona excelent schimbările rapide de direcție.  Înainte de fiecare viraj, sistemul auto rev-match garanta că motorul mașinii era menținut la turația optimă.

Însă tot evacuarea ne-a impresionat cel mai tare și aici. Tunetele de la capătul evacuării duble cu patru țevi și-au făcut cunoscută prezența într-un mod spectaculos în apropierea versanților. Dar, așa cum ne-am obișnuit vara, după tunete și fulgere urmează ploaia. Și a plouat torențial.

Aici s-a dovedit folositor modul Snow/Wet, care limitează accelerația și oferă mai multă atenție sistemului de control al tracțiunii. Pe această porțiune, atunci când am închis geamurile, am avut ocazia de a aprecia și sistemul audio B&O Play cu 10 incinte acustice și o putere maximă de 1.000 de wați.

La sosirea în București, după un parcurs mixt total de 750 de kilometri, consumul a scăzut până la 13,5 l/100 km. Nu e o valoare cu care să intri în discuție pe un forum de utilizatori Toyota Prius, dar nici ceva exagerat, dacă luăm în considerare motorul de cinci litri pentru care vei plăti un impozit anual de 8.000 de lei.

Am aflat că în România vor fi aduse doar 6 exemplare Ford Mustang Bullitt în fiecare an, așa că dacă ai bani puși la saltea și vrei să te simți ca Steve McQueen, nu mai aștepta. Comandă unul chiar astăzi. Nu vei mai găsi o asemenea mașină în viitor.

Adaugă un comentariu