5 cifre despre ediția din 2016 a Raliului Aradului

Între 12 și 14 mai va avea loc Raliului Aradului, etapa a treia a Campionatului Naţional de Raliuri și a Campionatului Naţional Rally 2, dar și prima rundă în Tour European Rally.

‘Suntem în linia dreaptă a pregătirilor pentru această competiție și sunt convins că și în 2016 concurenții care vor lua startul la Arad se vor bucura de un raliu la cele mai înalte standarde, așa cum s-a întâmplat și în anii precedenți’, a declarat Mihai Leu, organizatorul întrecerii.

Acesta a adăugat: “Vă aștept pe probe, dar și la evenimentele conexe pe care le-am gândit pentru ediția din acest an, surprizele urmând să se țină lanț!”.

Iată CINCI cifre despre una dintre cele mai tari competiții din România:

545,79 km va avea lungime totală a traseului ediţiei din acest an;

145,15 km reprezintă distanţa competitivă a celor 11 probe speciale din Raliul Aradului 2016;

20:10 este ora la care se va da startul super specialei, în data de vineri, 13 mai;

8 ani au trecut de când a avut loc prima ediția a Raliului Aradului;

94,01% din traseu reprezintă macadam şi 5,99% reprezintă asfalt.

Adaugă un comentariu