Ferrari SF90 Spider Stradale: 1.000 de cai-putere italienești, acum sub cerul liber

Ferrari a prezentat și versiunea decapotabilă a supercarului hibrid SF90 Stradale. Acoperișul acestuia poate fi operat în 14 secunde.

Citește și:

Ferrari SF90 Spider Stradale: 1.000 de cai-putere italienești, acum sub cerul liber

Cum ar arăta camioanele dacă ar fi produse de Ferrari, Lamborghini sau McLaren

Un Ferrari 360 Modena unicat a fost scos la vânzare

Mașini clasice în leasing: cât costă rata pentru un Ferrari Enzo

Ca o evoluție naturală a gamei, Ferrari prezintă SF90 Spider Stradale, versiunea fără acoperiș a supercarului hibrid lansat anul trecut. Sigur, când zicem „fără acoperiș’ ne referim, de fapt, la un plafon rigid, cu acționare electrică, care se poate retrage în 14 secunde.

Acoperișul rigid folosește, atât în structură cât și în mecanismul de operare, materiale ușoare, compacte. Ferrari spune că, spre deosebire de soluțiile convenționale, hard top-ul lui SF90 Spider este cu 40 de kilograme mai ușor și ocupă cu doar 100 de litri (față de 150-200 de litri, cât ocupă altele). SF90 Spider cântărește 1.670 de kilograme, cu 100 mai mult decât versiunea cu plafon fix.

Sub capotă, SF90 Spider își păstrează caracteristicile: motor V8 de 4,0 litri, cu 780 de cai-putere, asistat de trei motoare electrice. Sistemul plug-in hybrid are în total 1.000 de cai-putere. Fără nicio surpriză, cifrele de performanță sunt impresionante: 0-100 km/h în 2,5 secunde, 0-200 km/h în 7 secunde și o viteză maximă de 340 km/h.

Iar dacă vrei să conduci eco, bateria de 7,9 kWh îți conferă o autonomie electrică de până la 25 de kilometri.

Adaugă un comentariu

Articole similare