Provocare extrem de periculoasă: lumea conduce legată la ochi, ca în noul film al Sandrei Bullock

„Bird Box’, un Horror postapocaliptic lansat pe Netflix la finalul anului trecut, se bucură de tot mai multă popularitate în întreaga lume. Din păcate, unii spectatori au rămas atât de impresionați de film, încât simt nevoia să reproducă în viața reală una dintre cele mai tensionate scene.

Este vorba despre un moment din „Bird Box’ în care personajul Sandrei Bullock se urcă într-o mașină împreună cu alte persoane, cu intenția de a conduce până la supermarket. Toate geamurile vehiculului au fost vopsite în prealabil, pentru a reduce vizibilitatea la minimum. Motivul? Lumea fictivă a personajelor a fost invadată de monștri care le pot controla mințile printr-o singură privire. Astfel, contactul vizual trebuie evitat cu orice preț.

 

Din acest motiv, grupul de eroi e nevoit să conducă orbește până la supermarket, folosindu-se numai de senzorii de parcare ai mașinii și de GPS pentru a evita coliziunile.

 

Citește și…

Tinerii din medii defavorizate pot urma gratuit școala de șoferi

Lamborghini Huracán EVO: Nu e doar un simplu facelift

Producție record pentru Duster: 2018 a fost un an bun pentru Uzina Dacia de la Mioveni

Și-a uitat copilul pe plafonul mașinii și a intrat pe autostradă. Cum au reacționat ceilalți șoferi

Metoda rapidă prin care știi dacă autoturismul tău este rechemat în service

Găsite într-o hală din Bulgaria: 11 BMW Seria 5 E34 cu zero kilometri

Îngroziți de mașinile autonome, locuitorii acestui oraș le bombardează cu pietre și le scot în afara șoselei

 

Într-adevăr, scena este memorabilă și tensionată, dar nu ar fi trebuit niciodată reprodusă în viața reală. Din păcate, mulți internauți nu au putut rezista tentației. Legați la ochi, s-au urcat la volan și au încercat să vadă cât de departe pot ajunge în acest fel.

 

Astfel de indivizi sunt un real pericol atât pentru ei înșiși, cât mai ales pentru ceilalți participanți la trafic.

Șocați de modul în care a degenerat conceptul filmului, reprezentanții Netflix US au transmis pe pagina oficială de Twitter un mesaj tuturor celor care ar putea fi tentați să ia parte la provocare:

„Nu-mi vine să cred că trebuie să spun asta, dar: VĂ ROG, NU VĂ RĂNIȚI CU ACEASTĂ PROVOCARE BIRD BOX. Nu știm cum a început și apreciem dragostea, dar Băiatul și Fata au o singură dorință pentru 2019: ca tu să nu ajungi în spital din cauza memelor’.

 

Sursa foto: captură ecran YouTube/Bmo F

Adaugă un comentariu