Dacia doboară record după record. Are cele mai bune vânzări din ultimii 10 ani

Dacia a doborât anul trecut recorduri pe bandă rulantă. 2018 a adus constructorului din Mioveni cele mai bune vânzări din ultimii 10 ani și a marcat depășirea unui prag istoric pe piața auto europeană.

Dacia a reușit în 2018, pentru prima oară în istoria companiei, să depășească pragul de 500.000 de mașini înmatriculate în Europa. Mai exact, la finalul anului trecut, 528.0249 unități erau înscrise în circulație pe continentul nostru. Dintre acestea, 519.088 autoturisme au ajuns în țări membre ale Uniunii Europene.

Prin comparație, în 2017 au fost înmatriculate în Europa 463.586 de vehicule marca Dacia. Se constată astfel o creștere de 12%, la acest capitol.

Aceste cifre impresionante s-au materializat într-un profit-record pentru constructorul din Mioveni. Din venituri totale de 2,41 miliarde de lei, Dacia s-a ales anul trecut cu un profit net de 752,4 milioane de lei – în creștere cu 64,8% față de anul 2017. De asemenea, cifra de afaceri a crescut cu 19,1%. Sunt cele mai bune rezultate înregistrate de brandul românesc în ultimii 10 ani.

Pentru a menține tendința ascendentă, până și numărul de salariați a crescut. 14.723 de angajați au lucrat pentru Dacia anul trecut, cu 6,4% mai mulți decât în 2017.

Dacia a depășit un prag important și pe piața autohtonă

 

Citește și:

Un șofer băut a leșinat în timp ce sufla în etilotest, pe autostrada A3

Cele mai bune sisteme de infotainment din industria auto, potrivit șoferilor

Șoferii moldoveni prinși băuți la volan trebuie să spele cadavre la morgă

Mesajul dur al unei agente de poliție, grav accidentată la datorie

Cel mai rapid SUV pe gheață

Utilaje Lamborghini de 200.000 de Euro, furate dintr-o fabrică din România

Ora de Educație Rutieră la Liceu: Zece instituții au fost vizitate în prima fază a proiectului

 

Vânzările au fost pe val nu doar peste hotare, ci și în România. Pe piața autohtonă, 36.873 de mașini Dacia au fost înmatriculate anul trecut, în condițiile în care firma nu mai atinsese pragul de 30.000 din 2008 încoace. La acest capitol, vorbim despre o creștere de 23% față de cifrele înregistrate în urmă cu doi ani.

Surprinzător, producția în România nu a avut parte decât de o creștere ușoară, de 7%. Mai precis, 335.262 de autoturisme au fost construite la uzina din Mioveni în 2018. Stabilirea recordului european a fost posibilă mulțumită fabricii Dacia din Tanger (Maroc), de pe porțile căreia au ieșit anul trecut peste 190.000 de unități.

Clienții care au optat pentru un autoturism Dacia au șanse mici să ajungă cu el în service. Potrivit unui studiu realizat în Marea Britanie, mașinile românești sunt mai fiabile decât cele produse de Mercedes-Benz, Audi sau BMW.

 

Sursa: profit.ro

    roman says:

    Da imi place dar de ce nu spuneti cate stele au primit Daciile la testul EURONCAP ? Daca Daciile au macar 4 stele ar fi in regula desi normal ar fi sa aiba 5 stele caci viata si integritatea corporala a pasagerilor din Dacia e mult mai importanta decat niste cai putere sau alte dotari. optionale…

Adaugă un comentariu