Farurile inteligente le arată pietonilor în ce direcție urmează să vireze mașina

Jaguar Land Rover (JLR) a dezvăluit un sistem inteligent de iluminare, gândit special pentru vehiculele autonome. Farurile proiectează pe carosabil nu doar direcția în care se va efectua virajul, ci și intenția de a accelera și cea de a opri.

Proiecția reprezintă o serie de cinci dungi paralele care indică următoarea manevră pe care mașina autonomă o va face. Când sistemul pregătește un viraj la dreapta, dungile se curbează în acea direcție, într-un mod vizibil și sugestiv pentru pietonii din apropiere. Același lucru se întâmplă pentru virajul la stânga.

În plus, proiecția anunță și intenția mașinii de a accelera. În acest caz, dungile se distanțează unele de altele, proiecția extinzându-se pe o lungime mai mare. În situația opusă, când sistemul autonom urmează să frâneze, liniile luminiase de pe carosabil se apropie, se comprimă, transmițându-le pietonilor de pe trecere că pot traversa fără grijă.

 

Citește și:

Duster 1.3 TCe: cât costă la noi cea mai puternică Dacie din istorie!

Copacii căzuți peste mașini: când și cum pot cere despăgubiri șoferii

Autostrada de Centură prinde contur

Și-a modificat bicicleta ca să prindă 60 km/h, dar poliția nu a fost încântată

Ce se întâmplă dacă torni Coca-Cola în rezervorul mașinii?

Recompensă de 1000 de EURO! Ai văzut această mașină?

Caracatița de parbriz, noua măsură împotriva șoferilor care parchează neregulamentar

 

Sistemul de iluminare inteligent a fost deja instalat pe vehiculele autonome produse de constructorul britanic Aurrigo.

Conform JLR, studiile au arătat că 41% dintre șoferi și pietoni se tem de ideea de a circula în apropierea unei mașini autonome. Oamenii se așteaptă ca sistemul să aibă erori mai devreme sau mai târziu, ceea ce ar transforma vehiculul într-un pericol public imprevizibil.

Pete Bennett, managerul departamentului de Cercetare a Mobilității Viitorului din cadrul JLR, spune că tocmai acesta este motivul pentru care constructorul a proiectat farurile inteligente – pentru a câștiga încrederea participanților la trafic: „Precum orice tehnologie nouă, oamenii trebuie să învețe să aibă încredere în ea. Când vine vorba despre vehicule autonome, pietonii trebuie să se simtă în siguranță traversând strada. Această muncă de pionierat reprezintă baza dezvoltării continue a felului în care mașinile autonome vor interacționa cu oamenii în viitor'.

Totuși, având în vedere că proiecția luminoasă nu ar fi vizibilă decât după lăsarea întunericului, problema încrederii pietonilor nu este rezolvată decât pe jumătate.

 

Sursa foto: Jaguar Land Rover

Adaugă un comentariu