Barn-find incredibil! Lamborghini Miura P400 scos la lumină alături de alte 80 de mașini clasice

Se spune că unii oameni sunt dependenți de cumpărături. Așa a fost și cazul lui Henry Ruggieri, care în timpul vieții sale a achiziționat zeci de autoturisme, de la Lamborghini Miura P400 la Trabant, pe care le-a îngrămădit în mai multe hambare amplasate pe terenurile sale.

Citește și…

Accidentele rutiere: pierderi enorme pentru statul român

VIDEO: Ce scrie pe airbag-urile Dacia

Mick Schumacher a semnat cu Ferrari

De ce șoselele nu crapă de frig în țările dezvoltate

Ce mașină conduce Cristi Borcea după ce a a ieșit din închisoare

Record mondial: cum arată cea mai lungă mașină construită vreodată

Românii nu învață pentru examenul auto

VIDEO: Șoferul unui Logan plătește scump o depășire prin dreapta

 

Dar nu toate autoturismele sale au beneficiat de luxul' de a fi depozitate într-un hambar insalubru. Unele din mașini au fost găsite afară, printre copaci, fiind îngropate în jumătate de metru de pământ.

Chiar și așa, descoperirea este monumentală, deoarece colecția francezului include modele extrem de rare, cum ar fi un Lamborghini Miura P400 cu numărul de șasiu 3285. Specialiștii i-au confirmat autenticitatea și au ajuns la concluzia că acest exemplar este cel cu numărul 118 din cele doar 275 produse.

Față de celelalte modele găsite, Miura se prezintă într-o stare puțin mai fericită. Kilometrajul său indică o valoarea de 77.886 km, ceea ce reprezintă destul de mult pentru o astfel de mașină. În orice caz, mașina a fost condusă, ceea ce este întotdeauna un lucru bun.

Estimarea inițială de vânzare, cuprinsă între 400.000-600.000 de euro a fost corectă, deoarece autoturismul s-a vândut cu 560.000 de euro. O sumă impresionantă, ținând cont de faptul că un exemplar în stare perfectă se vinde cu aproximativ 750.000 de euro.

Aparent, Henry Ruggieri nu a condus foarte multe autoturisme din colecția sa, de aceea, pentru a preveni furtul, în momentul depozitării, anumite piese au fost înlăturate de pe mașini.

Colecția mai includea și un Porsche 356 Pre-A din 1953, dar care se află într-o stare avansată de degradare. Acest aspect nu l-a interesat prea mult pe noul proprietar, care a plătit 48.000 de euro pentru unul din primele exemplare ale cunoscutului brand german.

Alte modele prezente în colecție sunt: Jaguar E-Type (vândut cu 99.000 de euro), Chevrolet Corvette C3, Lancia Flaminia, Alfa Romeo 90, Lincoln Continental, Citroën 2CV, Oldsmobile Toronado, VW Golf și chiar un Trabant.

Adaugă un comentariu