Prețuri România: Hyundai Elantra pleacă de la 14.764 euro

Începând de astăzi, 13 mai, noua generație Hyundai Elantra este disponibilă pe piața din România. Modelul producătorului sud-coreean se află la a șasea generație și promite să îmbine mult mai plăcut rafinamentul cu tehnologia, confortul și eficiența.

Din punct de vedere estetic, noua generație Elantra primește o caroserie cu linii fin conturate care se încadreză perfect în filozofia de design “Fluidic Sculpture 2.0”. Partea frontală este definită de grila hexagonală flancată de blocurile optice cu design agresiv. La interior, spațiul a fost optimizat pentru un control intuitiv, orientat spre conducatorul auto. În plus, Hyundai spune că materialele folosite au evoluat, iar instrumentarul de bord folosește un ecran LCD de 3,5 inchi. Dintre dotările opționale amintim de volanul și scaunele față încălzite.

În dreptul siguranței și a confortului noua generație Elantra bifează un sistem de asistență la pornirea în rampă, un pilot automat și senzori de parcare.

Hyundai Elantra 3

În România, noul Hyundai Elantra este disponibil în două versiuni de motorizare și trei versiuni de echipare: Elantra, Highway și Exclusive. Hyundai a pregătit un motor diesel de 1,6 litri care produce 136 CP la 4.000 rom și 265 Nm între 1.500 și 3.500. Consumul mediu mixt promis de producător este de 4,5 l/100 km și emisii de CO2 de 118 g/km. Motorizarea pe benzină produce 128 CP și 155 Nm. Consumul mediu anunțat este de 6,6 l/100 km, iar emisiile de CO2 ajung la 153 g/km. Clienții pot opta pentru o cutie automată sau una manuală, ambele cu șase rapoarte.

În România, prețurile noii generație Hyndai Elantra pleacă de la 14.764 de euro cu TVA sau 13.264 de euro prin programul Rabla.

Adaugă un comentariu