Schimbări în programul „Prima mașină” – Pot fi cumpărate și mașini electrice noi

„Prima mașină’ a trecut printr-o serie de schimbări (pozitive). Guvernul a eliminat unele condiții și a îmbogățit gama de vehicule eligibile pentru achiziționarea prin acest program, după cum anunță purtătorul de cuvânt al instituției, Nelu Barbu.

Acesta a precizat că programul „Prima mașină’ a fost modificat și completat pentru a permite – printre altele – achiziționarea de mașini ecologice noi.

„Prima mașină’ poate fi una ecologică

„După cum știți, programul are ca obiectiv principal facilitarea accesului persoanelor fizice la achiziționarea unui autoturism nou, prin contractarea de credite garantate de stat. Pot fi cumpărate următoarele tipuri de autovehicule noi: clasice cu sistem de propulsie termic, hibrid și full electric’, a declarat Nelu Barbu, citat de dig24.ro.

 Citește și:

Parcarea laterală este complet reinventată prin acest truc spectaculos

ABS pe zăpadă – Diferența dintre a frâna CU ABS și FĂRĂ ABS

Examen auto – Cum obții permisul de conducere, pentru fiecare categorie în parte

O Dacie cu motor turbo și transmisie integrală mătură tot ce îi stă în cale

ABS, TSI, ESP – Ce înseamnă aceste prescurtări auto

 

Mai mult decât atât, programul „Prima mașină’ devine accesibil și cetățenilor care nu se află la primul vehicul nou, lucru care era imposibil înaintea acestor modificări: „Persoanele fizice vor putea să își achiziționeze un autoturism nou chiar dacă au mai deținut anterior un astfel de autoturism. Se elimină așadar obligativitatea declarației pe proprie răspundere a beneficiarului că nu a mai avut în proprietate un autoturism nou, o condiție existentă înainte de modificări în cadrul programului Prima mașină, purtătorul de cuvânt al Guvernului.

„Prima mașină’ acceptă acum eco-vouchere

Nu în ultimul rând, completările aprobate de executiv permit de acum înainte utilizarea ecobonusurilor și a ecotichetelor acordate prin programele „Rabla’ și „Rabla Plus’ pentru a achita avansul minim obligatoriu prevăzut în programul „Prima mașină’.

Atenție, însă: programul „Rabla’ a trecut la rândul său printr-o serie de modificări. Din păcate, în acest caz, noile prevederi pun bețe-n roate programului, în loc să faciliteze accesul celor interesați. Cetățenia română, valabilitatea ITP-ului și scăderea limitei maxime de emisii ale viitoarei mașini sunt câteva dintre noutățile programului „Rabla’, despre care puteți citi pe larg aici.

 

Sursa foto: flickr.com/Plug’n Drive

Adaugă un comentariu