A fost dezvăluită puterea propulsorului Skyactiv-X utilizat de noua Mazda 3

Au circulat multe speculații pe internet în legătură cu puterea propulsorului Skyactiv-X ce echipează noua Mazda 3. Din fericire, broșura prezentată pe site-ul românesc al constructorului japonez dezvăluie motorizările disponibile pentru piața locală.

Propulsorul Skyactiv-X este primul motor pe benzină din lume care folosește și aprinderea prin compresie, utilizată până acum doar de motoarele diesel. Amestecul de aer și combustibil se aprinde spontan prin compresia pistonului.

Metoda de combustie este denumită Spark Controlled Compression Ignition și maximizează zona în care aprinderea prin compresie este posibilă. De asemenea, tehnologia facilitează o tranziție lină între aprinderea clasică (cu scânteie) și cea prin compresie.

În broșura noii Mazda 3 putem vedea că propulsorul poartă denumirea de Skyactiv-X 181, în stilul specific Mazda. Ceea ce se traduce printr-o putere maximă de 181 de cai-putere.

Citește și:

Sicrie pe roți: mii de mașini din România prezintă pericol iminent de accidente

Nu mai plătim taxă de pod când mergem la mare

Românii cumpără pe încredere mașini second hand: doar 15% le verifică în service

Cât costă la noi cea mai puternică Dacie din istorie!

Noi taxe pentru șoferii care conduc în București

Camerele CNAIR, folosite în regim de radar? Răspunsul oficial al instituției

 

Mai multe detalii pot fi găsite în broșura intenționată pentru piața din Slovacia, așa cum au descoperit cei de la Jalopnik. Aici, putem vedea că noul motor oferă un cuplu maxim de 222 Nm, dar nu sunt oferite detalii privind litrajul acestuia. Totuși, zvonurile indică o capacitate cilindrică de doi litri.

Tot din acest document, aflăm că noua Mazda 3 va fi oferită în variantele de echipare Plus, GT și GT Plus, propulsorul Skyactiv-X fiind disponibil doar pe GT și GT Plus.

Noua Mazda 3 va fi disponibilă cu un sistem de tracțiune integrală, oferit exclusiv pentru varianta hatchback a modelului, și doar în echiparea cu Skyactiv-X.

Pe piața din Slovacia, Mazda 3 cu propulsorul pe benzină ce folosește aprinderea prin compresie pornește de la 23.190 de euro în varianta cu tracțiune fața și cutie manuală și ajunge la 29.790 de euro în echiparea cu transmisie automată și tracțiune integrală.

Adaugă un comentariu

Cauta masina