BMW Seria 4 GC diesel vs. benzină: Cremă să fie, dar de care?

Să nu uităm că BMW este un acronim care vine de la Bayerische Motoren Werke. Relevanța denumirii rămâne în vigoare în zilele noastre: automobilele BMW sunt dotate cu motoare apreciate pentru tehnica avansată și nivelul performanțelor. Alegerea între o variantă cu benzină și una diesel nu e deloc ușoară.

Rareori m-am văzut pus în fața unor situații atât de categorice: hai să facem un test comparativ de motorizări – a fost ideea de bază. Ideal, asta ar fi însemnat testarea a două automobile la care să fie diferit numai motorul. BMW ne-a mai impresionat până acum în tot felul de moduri, dar niciodată chiar așa: după cum se vede, la cele două exemplare Seria 4 implicate în test, cam totul este la fel (varianta de caroserie, pachetul M, culoarea, cutia de viteze automată ZF cu 8 trepte, jantele și pneurile), mai puțin motoarele. Diferența de preț este, de asemenea, neglijabilă. Un context cum nu se poate mai favorabil pentru lucrarea noastră.

N-ai putea să știi niciodată dacă ai văzut un alt BMW iX Flow Concept sau era tot cel de mai devreme.

Ar mai fi ceva de menționat înainte de a începe: mașina cu motor turbodiesel avea tracțiune integrală xDrive, în timp ce „benzinarul’ avea doar tracțiune spate. Una peste alta, diferențele din configurația transmisiei ilustrate aici se integrează destul de firesc cu specificul vehiculelor. Nu-i rău deloc să ai tracțiune integrală la o mașină mai grea, cum este versiunea diesel 420d, în timp ce tracțiunea spate este potrivită cu caracterul sportiv-rafinat al lui 430i.

Ar mai fi ceva identic la ambele automobile: cifra de 400 Nm, referitoare la cuplul maxim al motoarelor. Ca urmare, cu atât mai interesante devin diferențele de prestații și comportament între BMW 430i Gran Coupé și BMW 420d xDrive Gran Coupé. Așadar, cât de diferite pot fi aceste două mașini? Suficient de mult încât să conteze pe care o vei alege pentru a petrece câțiva ani buni la volanul ei? Dincolo de chestiunea de gust, prioritățile proprii vor avea o pondere însemnată în stabilirea alegerii. Astfel, BMW 420d xDrive Gran Coupé îi va sensibiliza în mod special pe cei preocupați de factorul practic. Consumul său mediu (WLTP) este cu aproape 2,0 l/100 km mai mic decât al lui 430i, rezultând de aici un avantaj de autonomie consistent.

Rezistența bavarezo-mexicană: BMW Seria 2 Coupe rămâne exponentul tradiției sportive în noua lume auto.

Marca bavareză a acordat o atenție serioasă insonorizării motorului diesel, motiv pentru care ambianța în mers este silențioasă. Acustic, asprimea caracteristică funcționării motoarelor diesel poate fi percepută numai de afară și mai ales „la rece’. În timpul accelerațiilor, sunetul se intensifică un pic și frecvența sa, filtrată prin circuitul de eșapament, capătă o notă sportivă. După cum era de așteptat, accelerațiile sunt viguroase și, chiar dacă plaja de cuplu maxim a dieselului nu este la fel de largă precum a motorului turbo cu benzină, funcționarea rafinată a cutiei de viteze automate aproape că face insesizabile schimbările (ceva mai numeroase) ale treptelor. Ocazional, motorul lui 420d beneficiază de un supliment de putere de 8 CP, pus la dispoziție pe cale electrică de sistemul său mild-hybrid (48 V).

În cifre, BMW 420d xDrive Gran Coupé este ceva mai lent decât BMW 430i Gran Coupé, dar la drum nu va fi sesizat clar acest fapt și nici nu s-au făcut simțite vreodată semne de efort din partea motorului. De altfel, despre un automobil capabil să atingă 100 km/h în 7,6 secunde nu se poate afirma că ar lăsa de dorit ca performanțe.

Să ne mai și încâlzim: așa se testează viitorul BMW i7 în condiții de caniculă

Cât despre tracțiunea integrală, contribuția sa în materie de motricitate pe fondul unor condiții de aderență realmente critice (altfel, mai rar întâlnite: gheață, zăpadă, noroi nu prea adânc) va face diferența marcantă între „îți vezi de drum’ sau „pauză’, dacă ai tracțiune pe numai două roți. Notăm că BMW 430i Gran Coupé nu este disponibil cu transmisie integrală xDrive.

Plăcerea presupune ceva mai multă cheltuială – cam așa ar trebui să înceapă secțiunea de text dedicată variantei alimentate cu benzină BMW 430i Gran Coupé. Nu este vorba de momentul achiziției (la fel dotat, 430i este discret mai ieftin decât 420d xDrive), ci despre achitarea alimentării mai frecvente cu benzină. Totuși, pentru un automobil de 245 CP, bavarezul demonstrează un respectabil grad de abstinență la consum. În schimb, oferă mult pe partea dinamică.

Start pentru cea de-a doua generație BMW Seria 2 Active Tourer, automobilul sportivității de familie

Urcarea în ture este dezinvoltă și rapidă, iar plaja de regimuri, semnificativ mai largă decât a dieselului, adaugă tușa desăvârșirii în conducere sportivă. Lipsită de tracțiune integrală și de masa superioară a unui diesel, mașina inspiră mai multă agilitate și spontaneitate în răspunsul la comenzi. În plus, motorul sună foarte plăcut, cu timbru amplu, „vocea’ sa nefiind inhibată, ca în cazul dieselului. De altfel, o versiune împinsă la 258 CP a acestui propulsor se găsește sub capota roadsterelor BMW Z4 sDrive 30i.

Și în cazul lui BMW 430i Gran Coupé, cutia de viteze automată cu 8 trepte furnizată de ZF vine cu un program de schimbare a treptelor ireproșabil armonizat cu prestațiile motorului. Există padele la volan, dar folosirea lor pentru schimbarea manuală a vitezelor nu se arată a fi justificată decât pentru o conducere sportivă „la maximum’ – ceva categoric nerecomandat pe drumurile publice.

Pe mașină scrie „Gran Coupé’ și designul caroseriei evocă dinamism rafinat. În cazul de față, mesajul respectiv este mai bine susținut prin abilitățile versiunii 430i. Atunci de ce se fabrică și BMW 420d xDrive Gran Coupé? Fiindcă, dincolo de amprenta sa dinamică, genul respectiv de mașină acoperă mai mult decât convenabil și spectrul de utilizare tipic familial: se stă relativ bine pe locurile din spate (doar pavilionul trece cam jos și portiera e destul de strâmtă), iar portbagajul este mare, conform standardelor clasei medii. Consumul mai mic și infailibilitatea tracțiunii inte-grale când pe jos scade aderența vor fi preferate de către cei care preferă o mașină familială cu tentă sport în mai mare măsură decât una sport cu tentă familială.

Verdict
Indiferent în favoarea căreia dintre cele două versiuni aș da verdictul, acesta ar rămâne atacabil. Motive principale: rafinamentul experienței de conducere și performanțele lui 430i au în contrapondere eficiența superioară a trac-țiunii integrale și consumul redus pe care le oferă 420d xDrive.

Adaugă un comentariu