După un lung și anevoios drum către stadiul de producție, SSC Tuatara se arată în fața publicului, pregătit să se ia la trântă cu mai-marii din segment.
Citește și:
Record: Cel mai rapid hypercar din istorie atinge 490 km/h
Koenigsegg Jesko: noul hypercar al suedezilor ar putea atinge 482 km/h
Hyundai primește o mână de ajutor pentru a dezvolta un hypercar alimentat cu hidrogen
Cine cumpără un Mercedes-AMG One primește și un mulaj după propriile mâini
Colecția de hipercaruri a unui vicepreședinte de stat, confiscată și scoasă la licitație
Zece ani au trecut de la primele schițe cu SSC Tuatara, hypercarul celor de la Shelby SuperCars care promitea – și atunci, așa cum promite și acum – performanțe impresionante. Însă asta nu face debutul său oficial mai puțin impresionant: primul din cele 100 de unități a fost prezentat în toată splendoarea sa.
Cifrele specifice, pe care le știm deja de ceva vreme, au rămas aceleași: 1.744 de cai-putere (alimentați de E85; altfel, are „doar’ 1.369 CP), storși dintr-un V8 de 5,9 litri twin-turbo. Puterea este trimisă roților printr-o transmisie CIMA cu șapte rapoarte, capabilă să schimbe treptele în mai puțin de 100 de milisecunde.
:contrast(8):quality(75)/https://www.auto-bild.ro/wp-content/uploads/2020/02/ssc-tuatara-2020-16.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.auto-bild.ro/wp-content/uploads/2023/06/Ferrari-SF90_XX_Spider-2024-1600-01-e1688132095422.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.auto-bild.ro/wp-content/uploads/2022/11/de-tomaso-p900-teaser-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.auto-bild.ro/wp-content/uploads/2022/07/Hennessey-6-roti.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.auto-bild.ro/wp-content/uploads/2025/09/Auto-bild_cum_alegi_o_main_care_s_mbine_confortul_cu_sigurana.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.auto-bild.ro/wp-content/uploads/2025/01/Mazda-CX-3-SH-005.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.auto-bild.ro/wp-content/uploads/2025/01/Opel-Astra-Combi-SH-002.jpg)