Koenigsegg Jesko: noul hypercar al suedezilor ar putea atinge 482 km/h

Koenigsegg Jesko nu mai este doar numele tatălui fondatorului companiei de hypercar-uri din Suedia, ci și cea mai rapidă mașină de producție din lume care a primit omologarea pentru circulația pe drumurile publice.

Noul hypercar a fost expus în premieră mondială la Salonul Auto de la Geneva și este înlocuitorul lui Agera RS, un model care a doborât deja recordurile lui Bugatti pe linie dreaptă. Așadar, vine un nou Koenigsegg care să doboare noi recorduri, iar doar 125 de clienți din lume vor avea ocazia să cumpere unul. Potrivit celor de la Koenigsegg, dintre aceste 125 de unități disponibile, 80 au fost deja rezervate înainte de debutul public.

 

Citește și:

Probabil cel mai absurd hibrid pe care îl vom vedea vreodată

Cutie manuală versus automată: Care este cea mai bună opțiune?

Break versus SUV: Care este cea mai bună alegere pentru tine?

Cum să reduci costurile cu reparațiile mașinii?

Verificare rovinieta: Cum vezi dacă rovinieta mai e valabilă?

Bucureștenii vor plăti impozite mai mari

 

Producătorul din Angelholm a specificat faptul că va fi lansată ulterior o versiune ‘300’ a lui Jesko, care va fi capabilă să atingă 300 de mile pe oră, adică 482 km/h. Modelul Jesko poate să facă acest lucru la nivel teoretic, dar este limitat de anumite elemente aerodinamice și de anvelope.

În plus față de Agera RS, Jesko are un șasiu din fibră de carbon și folosește elemente hidraulice pentru a deschide portbagajul, portierele și capota motorului. Masa vehiculului este de 1.420 de kilograme în versiunea gata de drum, cu tot cu un șofer de 75 de kilograme la bord. Aceasta este impresionantă în sine, dar este ușor de justificat dacă te gândești la cât de multă fibră de carbon este folosită în construcție. Până și jantele sunt din fibră de carbon.

Toate componentele din spatele acestei mașini sunt realizate in-house de Koenigsegg. Asta înseamnă că până și unitatea multimedia este dezvoltată de suedezi, ca să nu mai vorbim despre motor, jante și alte elemente.

Jantele de 20 de inchi ajung să cântărească doar 5.9 kilograme, în timp ce jantele de 21 de inchi de pe puntea spate au o masă de 7.4 kilograme. Ele sunt echipate din fabrică cu pneuri Michelin Pilot Sport Cup 2, dar clienții pot opta și pentru versiunea R a acestor pneuri dacă vor să experimenteze performanța maximă posibilă în configurația de fabrică.

Apropo, aceste jante costă 65.000 de dolari setul și necesită 40 de ore pentru a fi construite. Fiecare jantă din fibră de carbon de la Koenigsegg este realizată manual.

Alte specificații de luat în seamnă includ amortizoare adaptive față și spate, punte spate directoare și elemente aerodinamice care asigură o apăsare de o tonă la 275 km/h. Poate că nu vă spune nimic această valoare, dar suedezii ne-au ajutat cu o analogie utilă: este cu 40%  mai mare decât la Agera RS, modelul pe care îl înlocuiește.

Motorul lui Koenigsegg Jesko este un V8 de 5.0 litri, supraalimentat cu două turbocompresoare și cu un sistem anti-lag bazat pe aer comprimat. Unitatea dezvoltă 1.280 CP atunci când rulează cu benzină standard E5/E10/E15, dar puterea urcă la 1.600 CP atunci când senzorii flex-fuel detectează alimentarea cu benzină E85.

Sistemul anti-lag din dotare include un compresor dedicat și un rezervor de aer comprimat. Acesta din urmă este descărcat de fiecare dată când sistemul de management al motorului detectează o situație în care șoferul solicită o accelerare la care turbosuflantele din dotare nu ar putea să răspundă suficient de rapid. Volvo a dezvoltat o tehnologie similară în 2016, însă Koenigsegg folosește o presiune mai mare și un rezervor de aer comprimat de o capacitate mai ridicată.

Propulsorul se mândrește cu un cuplu maxim de 1.500 Nm la 5.100 rpm, dar 1.000 Nm sunt oferiți între 2.700 și 6.170 rpm. Amatorii de turații mari vor fi bucuroși să afle că V8-ul de cinci litri din dotare poate să urce până la 8.500 de rotații pe minut, iar sunetul său va fi cu adevărat deosebit deoarece are un arbore cotit cu defazare la 180 de grade, o soluție tehnică numită flat-plane, cunoscută pentru capacitatea de a atinge turații mai ridicate și pentru sunetul specific. Acesta din urmă este diferit de cel al unui V8 uzual, unde se găsește de obicei un arbore cotit cu defazare la 90 de grade.

În orice caz, aflați că transmisia automată cu nouă trepte din dotare are șapte ambreiaje, ceea ce îi permite saltul peste mai multe trepte de viteză decât poate orice unitate echivalentă din gama rivalilor. Transmisia se numește Koenigsegg Light Speed și are o masă de 90 de kilograme, adică semnificativ mai ușor decât echivalentul său de la Chiron, de exemplu.

Configurația acesteia este de tip ‘ambreiaj umed’, cele șapte discuri de fricțiune fiind răcite cu lichid. Ele sunt comandate de un computer, dar șoferul poate să apeleze la padelele din spatele volanului pentru a schimba una sau mai multe trepte. La apăsarea butonului ‘-‘, va fi selectată atât treapta imediat inferioară celei în care se afla vehiculul, cât și treapta care are cel mai bun raport pentru accelerația maximă posibilă în acea clipă.

În ciuda acestor caracteristici, nu au fost încă specificați timpii de accelerare 0-100 km/h, respectiv 0-200 și 0-300 km/h. Mai lipsește și valoarea 0-400 km/h, dar le dăm timp celor de la Koenigsegg să găsească și să închidă o șosea suficient de lungă pentru această probă.

Koenigsegg Jesko are un preț de pornire de trei milioane de dolari fără taxe, deci este comparabil cu Aston Martin Valkyrie și cu McLaren Speedtail.

Adaugă un comentariu