Mașini pe care trebuie să le știi dacă ești autoconnaisseur: Lancia Delta HF Integrale

Cele șase titluri mondiale consecutive în campionatul mondial de raliuri sunt un motiv serios pentru care trebuie să știi câte ceva despre Delta HF Integrale.

Lancia este unul dintre numele grele din lumea raliurilor, modelele sale legendare schimbând de multe ori cursul istoriei. Stratos, 037 și Delta S4 au fost mașini realizate special pentru a triumfa pe probele speciale, iar producția lor în serie a avut loc doar în scopul omologării.

lancia-rally-lineup-1_0

În schimb, Lanca Delta Integrale a fost o mașină de serie foarte apropiată de modelul de competiții, care a fost realizat după reglementările Grupei A. Nașterea versiunii performante a lui Delta a fost lentă, în 1983 fiind lansată versiunea HF cu motor turbo de 1,6 litri, care însă își trimitea puterea doar la puntea față. Pe lângă motorul mai puternic, această variantă primea și o cutie cu cinci trepte, un tren de rulare mai ferm, jante mai late care încălțau anvelope Michelin TRX, plus numeroase inscripții și inserții care o deosebeau de celelalte versiuni.

lancia_delta_hf_turbo_4

În 1986, odată cu faceliftul aplicat întregii serii a fost lansată și Delta HF 4WD, vârful de gamă primid astfel tracțiune integrală și motor turbo de 2,0 litri. Însă mașina încă nu era pregătită pentru a fi omologată în Grupa A a campionatului de mondial de raliuri.

dcf19159ea5c999a5c23e5ab90dffe4a

Lancia a mai așteptat un an pentru a introduce Lancia HF în lumea raliuri, iar tot atunci a primit și modelul de serie numele Integrale. Acesta avea o turbosuflantă mai mare Garret T3, ridicând astfel puterea motorului la 185 CP și 304 Nm. Această versiune se diferenția dramatic de restul gamei prin evazările aplicate pasajelor roților, capota cu o umflătură centrală, alte bare de protecție și un eleron proeminent deasupra hayonului. Aceasta este forma legendară pe care trebuie să o rețineți.

1989-lancia-delta-hf-integrale-carscoops2

În 1989 a fost lansată versiune HF 16V Integrale, care, așa cum o sugerează și numele, avea un motor cu 16 supape. Acesta dezvolta 200 CP și promitea să propulseze compacta italiană până la 100 km în 5,5 secunde.

lancia-delta-integrale-16v-11

În 1991 și 1992 apare prima versiune Evoluzione, care avea un ecartament mai lat și o putere crescută a motorului. Acestea sunt și cele mai vânate de colecționari, având o echipare mai atractivă la interior, cu scaune Recaro îmbrăcate în Alcantara sau piele și chiar aer condiționat.

2ij0c7

lancia_delta_hf_integrale_evo_2_7

Cea de-a doua Evoluzione, lansată în 1993, a primit un sistem electronic de management al motorului, plus toți senzorii și sondele adiacente acestuia. Puterea a crescut din nou, ajungând la 215 CP și 324 Nm.

lancia-delta-integrale-evo-2-wallpaper-5

A existat și o a treia evoluție a seriei, Delta HF Integrale EVO III, însă aceasta rămas doar în stadiul de prototip, fiind cunoscută și sub numele Viola, inspirat de culoarea care acoperea caroseria.

1127580927-lanciadeltaevovlems

Lancia Delta HF Integrale este o mașină-cult pentru colecționari, iar exemplarele aflate într-o stare bună de conservare au început să se vândă la prețuri tot mai mari. Iar spre deosebire de alte mașini de colecție care sunt cumpărate pentru a fi puse la păstrare, cel care-și cumpără o Lancia o va conduce, pentru că experiența sub-supra-mega viratoare este unică. Atenție, creează dependență!

Adaugă un comentariu

Cauta masina