Raliul Dakar 2017 – Sebastien Loeb începe în forță

Dacă în prima etapă a Raliului Dakar 2017, Nasser Al-Attiyah s-a impus în fața celorlalți concurenți din cadrul clasei auto, ziua a doua de concurs s-a potrivit mănușă pentru Sebastien Leob. Pilotul Peugeot și-a regăsit ritmul de anul trecut când reușea să bifeze victorii etapă după etapă.

Așa se face că după cei 803 kilometri, Sebastien Leob încheie primul și trece pe prima poziție a clasamentului general provizoriu. Nasser Al-Attiayah continuă să meargă bine și termină ziua secundă pe poziția a doua a clasamentului de etapă, la 1 minut și 23 de secunde în spatele lui Leob. Podiumul zilei a fost completat de Carlos Sainz.

La clasa moto Toby Price termină pe prima poziție, urmat de Goncalves și de De Soultrait. Românul Mani Gyenes încheie ziua secundă pe locul 28, în timp ce Butuza termină pe locul 113. În clasamentul general, Toby Price este primul, urmat de Goncalves și de Sunderland. Mani ajunge pe poziția 29 la general, în timp ce Butuza se află pe locul 112.

Etapa cu numărul trei are loc astăzi, 4 ianuarie între localitățile San Miguel de Tucuman și San Salvador de Jujuy.

Foto | RedBullContentPool

Adaugă un comentariu

Cauta masina