Dakar 2020: unde se ține și când are loc ediția cu numărul 42

Speculațiile și zvonurile erau adevărate. Dakar 2020 are loc în Arabia Saudită.

Este pentru cea de-a treia oară în istoria de 42 de ani a acestei competiții când se schimbă continentul pe care are loc cel mai titrat rally-raid al lumii. De data aceasta, se pare că organizatorii Dakar, ASO, nu au reușit să ajungă la un acord cu oficialii statului Peru, singurii din America de Sud care mai erau interesați de derularea unei noi ediții.

 

Citește și:

Dacă îți vinzi mașina, autoritățile îți vor înapoia o parte din banii plătiți pe rovinietă

Restituirea taxelor auto – Ministrul Finanțelor anunță un nou termen

Pericolele utilizării telefonului la volan explicate de Adrian Grigore

Călătorie virtuală în timp – Cum arăta o plimbare cu mașina prin București în 1993

Autostrada Soarelui arată ca după bombardament! „Dacă era motociclist, își pierdea viața

Depășire extrem de periculoasă, filmată cu camera de bord – „Alooo, poliţia, unde sunteţi?

Căruță scăpată de sub control, în Bacău! Caii galopează pe cont propriu, pe șosea

 

Așadar, a venit rândul arabilor să țină Dakar 2020, iar acum avem și coordonatele esențiale ale primei ediții derulate pe acest continent.

Dakar 2020 pornește în data de 5 ianuarie 2020 și se încheie pe 17 ianuarie 2020. Cursa se ține pe parcursul a 12 probe speciale și are un parcurs de 9.000 de kilometri. Startul se dă în Jeddah, iar linia de sosire este în Al-Qiddia, o localitate din apropierea capitalei țării.

Românul cu cele mai multe participări în Dakar, Emanuel Gyenes, a confirmat deja participarea la Dakar 2020. Odată cu aceasta, Mani intră la categoria ‘Legends’, rezervată celor care au luat cel puțin zece starturi în această competiție.

Qatarianul Nasser Al-Attiyah, triplu câștigător al Raliului Dakar, spune că alegerea organizatorilor este una inspirată: „Am concurat de două ori în Arabia Saudită, la raliul Hail, și este un loc uimitor, cu oameni cumsecade. Sunt sigur că raliul Dakar va fi grozav în regiunea noastră‘.

Adaugă un comentariu