Autostrada Soarelui arată ca după bombardament! „Dacă era motociclist, își pierdea viața”

Autostrada Soarelui este de nerecunoscut! Drumul de mare viteză care face legătura între București și Constanța arată de parcă a fost victima unui bombardament aerian, iar gropile adânci chiar au compromis anvelopele a cel puțin doi șoferi, după cum vom vedea în clipul video de la finalul articolului.

Un șofer a postat pe Facebook marți, 16 aprilie, o filmare realizată pe Autostrada A2, în care putem vedea starea deplorabilă a drumului de mare viteză. După cum aflăm din descrierea clipului, imaginile au fost surprinse la km 36, acolo unde realizatorul clipului a făcut pană din cauza gropilor adânci.

În aceeași situație se află și conducătorul unui alt vehicul care circula în fața bărbatului. Cele două autoturisme sunt oprite pe banda de urgență, pentru ca șoferii să înlocuiască roțile avariate cu cele de rezervă.

Și eu mi-am rupt roata, și cel din față. Ca să vedeți drumuri de comunitate europeană… Foarte mișto. Uitați pentru ce plătim noi taxe‘, comentează situația cel care filmează.

Clipul video a fost distribuit de 369 de ori până în momentul de față.

 

Citește și:

Uite de ce a renunțat la o colecție de Lamborghini

Rabla 2019 – Când începe programul și care este prima de casare?

Românii optează tot mai rar pentru mașini second-hand

Designerul lui Bugatti Veyron va proiecta mașini pentru Rolls-Royce

Modelele Dacia comercializate în România primesc ediția limitată Techroad

7 din 10 șoferi regretă că au cumpărat o mașină electrică

Primul cuplu căsătorit care câștigă un rally raid la Cupa Mondială

 

Stau și mă întreb… dacă era un motociclist? Ce se întâmpla? Își strica roata sau își pierdea viața…‘, scrie în secțiunea de comentarii realizatorul filmării. „Și acum trebuie să schimb ambele cauciucuri, că suntem cu Casco… Dar noi donăm 10% din salariu să reparăm monumente prin Franța‘ (n.r. aluzie la Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea, care a anunțat că va dona timp de trei luni 10% din salariul său pentru refacerea Catedralei Notre-Dame de Paris, în urma incendiului de luni).

Starea execrabilă a Autostrăzii Soarelui a fost recunoscută și de Asociația Pro Infrastructură, care și-a actualizat harta interactivă a calității drumurilor din România. În momentul de față, porțiunea de carosabil dintre Șoseaua de Centură a Bucureștiului și Fundulea este colorată cu roșu, ceea ce indică un drum „foarte prost’.

Dacă aveți nenorocul să rămâneți în pană pe Autostrada A2, din pricina gropilor adânci, găsiți aici instrucțiuni pas cu pas pentru schimbarea roții dezumflate.

La km 36 …A2

Publicată de Catalin Negumereanu pe Marţi, 16 aprilie 2019

 

Sursa foto: captură ecran Facebook/Catalin Negumereanu

Adaugă un comentariu