Căruță scăpată de sub control, în Bacău! Caii galopează pe cont propriu, pe șosea

Un incident absurd s-a petrecut weekendul trecut în județul Bacău. Pasagerul unei mașini a filmat cu telefonul mobil o căruță care circula în fața sa, pe mijlocul drumului, fără vreun căruțaș.

Imaginile au fost surprise în județul Bacău, pe drumul național DN 11, între localitățile Oituz și Bogdănești. Vedem doi cai galopând pe cont propriu, trăgând după ei o căruță în care nu se zărește niciun om. Potrivit martorilor, posesorul atelajului aduna fiare vechi în momentul în care animalele sale au pornit inexplicabil la drum.

În total, caii s-au deplasat pe o distanță de aproximativ 5 km, trecând periculos de aproape pe lângă numeroase mașini care circulau regulamentar, din sens opus.

După cum vedem în filmarea de la finalul articolului, șoferul mașinii din spatele lor a reușit să îi depășească la un moment dat, s-a distanțat considerabil și a tras pe dreapta, pentru a le ieși în întâmpinare. Decizia a fost una inspirată, bărbatul reușind să devieze traseul animalelor pe un drum secundar, unde caii au oprit la întâlnirea cu un pod.

Din fericire, nimeni nu a fost rănit în urma acestei întâmplări neobișnuite. Proprietarul căruței va fi tras la răspundere de autorități pentru neglijența de care a dat dovadă.

 

Citește și:

Uite de ce a renunțat la o colecție de Lamborghini

Rabla 2019 – Când începe programul și care este prima de casare?

Românii optează tot mai rar pentru mașini second-hand

Designerul lui Bugatti Veyron va proiecta mașini pentru Rolls-Royce

Modelele Dacia comercializate în România primesc ediția limitată Techroad

7 din 10 șoferi regretă că au cumpărat o mașină electrică

Primul cuplu căsătorit care câștigă un rally raid la Cupa Mondială

 

Scene similare au fost imortalizate recent în Olanda, unde conductăroul unui scuter a ajutat o femeie să-și recupereze calul nărăvaș.

Revenind la întâmplarea din județul Bacău, să urmărim clipul:

Adaugă un comentariu