Aston Martin și-a deschis oficial prima reprezentanță în România

Aston Martin a început oficial operațiunile în România. Producătorul britanic a inaugurat miercuri, 27 martie, prima sa reprezentanță din Europa de Est, situată în Otopeni. La eveniment au fost prezenți, printre alții, directorul Aston Martin și ambasadorul Marii Britanii în România.

Aston Martin a deschis prima sa reprezentanță de pe teritoriul României, în Otopeni. Aceasta nu se va adresa doar clienților români, ci și celor din Bulgaria, Moldova, Ungaria, Serbia, Muntenegru și Slovenia. Este vorba, așadar, despre o reprezentanță regională.

Prezent la noul sediu in Otopeni, Ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord în România, Andrew Noble, a vorbit despre importanța acestui eveniment în contextul relațiilor economice dintre cele două state: „Evenimentul de astăzi este un exemplu al relațiilor economice în creștere dintre țările noastre. Marea Britanie și România au de peste 15 ani un parteneriat strategic la a cărui reînnoire lucrăm împreună cu Guvernul României, astfel încât să reflecte relația specială bilaterală din prezent și ambițiile pentru viitor‘.

Aston Martin are planuri pentru încă 100 de ani

Și Directorul Executiv al Aston Martin, Andy Palmer, a ținut un scurt discurs pe tema începerii operațiunilor în România: „Sunt încântat să inaugurez această reprezentanță cu adevărat remarcabilă în București. Dedicarea echipei dealerului local pentru brandul nostru demonstrează încrederea lor în viitorul Aston Martin și în planul nostru pentru următorii 100 de ani‘.

 

Citește și:

Țara în care 7 din 10 șoferi regretă că și-au cumpărat o mașină electrică

Polița RCA pe o lună ar putea dispărea anul acesta

Claudiu Manda a rămas fără permis – Senatorul PSD circula cu 125 km/h în localitate

Un posesor de Tesla a testat sistemul de frânare autonomă folosindu-și soția drept cobai

Programul Rabla 2019: ITP-ul nu mai este obligatoriu pentru mașina veche

 

Cu această ocazie, producătorul britanic și-a prezentat și noul concept de hipercar, Aston Martin AM-RB 003. Mașina fusese dezvăluită recent, în premieră mondială, la Salonul Auto de la Geneva 2019.

Amplasat pe Calea Bucurestilor 91A, în Otopeni, sediul Aston Martin se desfășoară pe o suprafață totală de 1.500 metri pătrați și include un showroom, o zonă de lucrări post-vânzare și o parcare subterană. Reprezentanța are program de luni până vineri, între orele 09:00 – 18:00.

Adaugă un comentariu