Lidl România susține inițiativa eco în domeniul transporturilor de marfă

În vara anului trecut, Lidl România împreună cu Blue River au efectuat primul transport de marfă cu un camion 100% electric din România, marca Scania. După parteneriatul de succes cu Blue River și Scania, la scurt timp, alte două camioane 100% electrice din portofoliile producătorilor auto Mercedes-Benz Trucks și Volvo Trucks au intrat în flota de transport de marfă Blue River, cu care retailerul efectuează operațiuni logistice.

În linie cu dezvoltarea sustenabilă a business-ului, Lidl România continuă seria de măsuri în vederea eficientizării activității de transport, prin montarea primei stații de încărcare electrică fast charge a camioanelor, dar și a primei stații CNG, ambele situate în cadrul depozitului logistic Lidl din comuna Fundeni, județul Călărași.

Cu o viziune ce integrează sustenabilitatea și principiile eficienței în toate ariile sale de activitate, Lidl România face demersuri concrete si constante în vederea reducerii impactului propriilor operațiuni asupra mediului. Printre direcțiile de acțiune pe care retailerul le are în vedere, sunt reorientarea transporturilor către cele mai eficiente și mai puțin poluante mijloace, introducerea unor surse de combustibili sustenabili, precum și optimizarea rutelor de transport marfă. De exemplu, încă din 2020, toate camioanele partenerilor care transportă marfă pentru Lidl respectă normele de poluare Euro 5 și Euro 6, o investiție majoră în ceea ce privește reducerea emisiilor de carbon, care în acest moment este încă voluntară în piața transporturilor.

În linie cu aceste eforturi, Lidl România alături de Blue River au făcut un prim pas către neutralitatea emisiilor de carbon degajate de livrarea mărfurilor prin lansarea unui program-pilot de mobilitate electrică în cadrul operațiunilor logistice și de transport. Astfel, în iulie 2022, cei doi parteneri, împreună cu Scania România, au efectuat primul transport de marfă cu un camion electric, în România. La scurt timp, la începutul acestui an, evenimentul a fost succedat  de marcarea livrării a încă două noi camioane electrice. Livrarea camionului eActros 400, modelul de camion 100% electric din portofoliul Mercedes-Benz Trucks, precum și a autotractorului Volvo FH 4x2T din portofoliul Volvo Trucks către Blue River marchează un nou pas important în ceea ce privește transportul verde.

 

Suntem conștienți de dimensiunea business-ului nostru și faptul că activitatea de transport a mărfurilor are un impact asupra mediului. De aceea, împreună cu partenerii noștri, căutăm să introducem soluții și măsuri care ne ajută să eficientizăm operațiunile de pe lanțul de aprovizionare și distribuție și în același timp care sunt mult mai prietenoase cu mediul înconjurător. Cele 3 camioane electrice care astăzi ne ajută să ne livrăm rapid produsele în magazinele Lidl din București, unul dintre cele mai aglomerate orașe din țară, reprezintă un pas important pentru a ne atinge obiectivele setate', a declarat Cristina Hanganu, Director de Comunicare și CSR, Lidl România.

 

În luna ianuarie, Mercedes-Benz Trucks & Buses a livrat primul camion electric eActros din România către compania de transport Blue River, lider în transportul sustenabil de marfă. Mercedes-Benz eActros este un camion complet electric, sustenabil, avangardist, inovator și silențios. Camionul poate parcurge distanțe de până la 400 km și este prevăzut cu agenți de răcire care asigură o temperatură optimă chiar și pentru produsele sensibile termic. De asemenea, la începutul lunii februarie  Lidl România și Blue River au preluat, de la Volvo Trucks Romania, cheile primului cap tractor greu 100% electric în România. Autotractorul Volvo FH Electric 4×2 are o capacitate totală de 540 kW (6 baterii de 90kW fiecare) și poate susține o autonomie în sarcină de până la 300 km per ciclu de încărcare. Noile camioane electrice eActros și Volvo FH, precum și camionul Scania P25 B6x2*4 BEV, lansat anul trecut în luna iulie, sunt folosite pentru livrarea produselor către magazinele Lidl din București și împrejurimi, contribuind astfel la obiectivele setate de Lidl România, de eficientizare a transportului și de reducere a emisiilor de carbon.

În linie cu măsurile de eficientizare a activității de transport, odată cu inaugurarea centrului logistic Lidl din comuna Fundeni, județul Călărași, Lidl România a construit și prima stație de încărcare electrică fast charge a camioanelor din cadrul unui depozit Lidl. Stația funcționează cu energie provenită de la cele 2650 de panouri solare montate pe acoperișul depozitului și poate alimenta simultan două camioane electrice.

În plus, încă din anul financiar 2020, retailerul testează soluții de transport care utilizează  combustibili alternativi. Prin urmare, în acest moment, Lidl România transportă marfă către magazinele sale cu 14 camioane CNG (gaz natural comprimat). În paralel, Lidl a montat o stație de gaz natural comprimat în regim propriu, care va fi dată în funcțiune în curând. Aceasta va fi prima stație CNG disponibilă în cadrul unui depozit logistic din România și va putea fi folosită exclusiv de camioanele partenerilor care transportă marfă pentru Lidl România.

Adaugă un comentariu