Două treimi din mașinile SH vândute în România au avut cel puțin o daună

Românii cumpără tot mai multe autoturisme rulate. Un studiu efectuat în 2018 a concluzionat că aproximativ două treimi din mașinile SH comercializate în România au un istoric de daune stufos, chiar dacă vânzătorii neagă acest lucru în momentul vizionării.

De altfel, cele mai multe din mașinile SH comercializate pe site-urile specializate arată perfect. Cei mai mulți care cumpără un autoturism second-hand nu dispun de experiența necesară pentru a le cerceta corespunzător înainte de a întinde suma de bani samsarului.

Chiar și așa, multe persoane aleg să aibă încredere oarbă în vânzători și să nu efectueze o verificare a istoricului de daune. Acestă procedură se poate efectua pe InspectorAuto.ro pe baza seriei de șasiu (VIN) și oferă informații cu privire la daunele înregistrate pe polițele RCA și Casco, dar și în rețeaua anumitor dealeri.

Un studiu efectuat de InspectorAuto.ro a concluzionat că în 2018, 66% din mașinile SH vândute au înregistrată cel puțin o daună. Cu 6% mai mult decât în 2017.

Și mai îngrijorător este faptul că 12,3% din autoturismele verificate au fost declarate ca daună totală, înainte ca samsarii să le repare și să le readucă în circulație.

Pentru toate mașinile verificate, valoarea totală de reparație a daunelor a fost de 2,3 milioane de euro, iar valoarea medie totală per autoturism a fost de 3.200 de euro, în condițiile în care au fost descoperite în medie 3,7 daune pentru fiecare mașină. Valoarea medie a unei daune a fost de 880 de euro.

Citește și:

Sicrie pe roți: mii de mașini din România prezintă pericol iminent de accidente

Nu mai plătim taxă de pod când mergem la mare

Românii cumpără pe încredere mașini second hand: doar 15% le verifică în service

Cât costă la noi cea mai puternică Dacie din istorie!

Noi taxe pentru șoferii care conduc în București

Camerele CNAIR, folosite în regim de radar? Răspunsul oficial al instituției

 

Mihai Cune, fondator și director general InspectorAuto.ro a declarat că istoricul de daune și verificarea fizică a unei mașini ar trebui să facă parte din verificările obligatorii înainte de cumpărarea unei mașini second hand. Realitatea, din păcate, nu este asa pentru că majoritatea mașinilor second hand vândute de samsari sunt foarte bine lustruite, iar cumpărătorii nu își închipuie că o astfel de mașină -impecabilă- ar putea ascunde daune serioase. În schimb, samsarii știu acest lucru și îl exploatează la maxim“.

Exemple de daune:

– BMW X6 a avut 13 daune înregistrate (cele mai multe);

– Mercedes-Benz S63 AMG 4MATIC din 2017 a avut cea mai mare daună: 100.000 euro, cel mai probabil daună totală;

– Audi A6 – mai multe daune totalizând 26.000 euro;

– Hyundai Santa Fe din 2009 – mai multe daune însumând 15.000 euro;

În aceste condiții, cumpărătorul poate deduce dacă un autoturism a suferit o daună totală. De exemplu, o daună de 5.000 de euro la un BMW X6 poate însemna o avarie minoră sau medie, pe când la o Dacia Logan, o daună similară poate fi considerată totală.

Este foarte important să verifici amănunțit mașina înainte de achiziție. Am pregătit pentru tine un ghid amănunțit cu tot ceea ce trebuie să verifici înaintea achiziționării unei mașini second-hand.

 

Adaugă un comentariu