Polițiști de la Rutieră, condamnați la ani grei de închisoare pentru luare de mită

Șase agenți ai Poliției Rutiere din Galați au fost condamnați la închisoare, pentru luare de mită de la șoferii cărora ar fi trebuit să le suspende permisele de conducere. În loc să aplice corect legislația rutieră, polițiștii le acordau amenzi pentru contravenții mai puțin grave, oferindu-le (contra cost) sancționaților posibilitatea de a circula în continuare.

În schimbul mitei, cei șase polițiști emiteau procese-verbale eronate, în care menționau contravenții ce nu fuseseră comise în realitate, precum nepurtarea centurii de siguranță sau utilizarea necorespunzătoare a sistemului de iluminare. Astfel, șoferilor amendați li se trecea cu vederea săvârșirea unor abateri mai grave de la Codul Rutier, precum depășirea limitei de viteză.

Procurorii au aflat de această practică mulțumită mai multor șoferi care au depus plângere împotriva respectivilor agenți de la Poliția Rutieră. Dosarul a fost deschis în 2015, iar Curtea de Apel Galați și-a anunțat decizia în această săptămână.

Deși doi dintre inculpați au furat și au distrus aparatura de filaj, după ce au descoperit că Direcția Generală Anticorupție este pe urmele lor, faptele acestora nu au rămas nepedepsite.

 

Citește și:

Un șofer băut a leșinat în timp ce sufla în etilotest, pe autostrada A3

Vom avea un nou muzeu auto în București

Cele mai bune sisteme de infotainment din industria auto, potrivit șoferilor

Șoferii moldoveni prinși băuți la volan trebuie să spele cadavre la morgă

Mesajul dur al unei agente de poliție, grav accidentată la datorie

Cel mai rapid SUV pe gheață

Utilaje Lamborghini de 200.000 de Euro, furate dintr-o fabrică din România

Ora de Educație Rutieră la Liceu: Zece instituții au fost vizitate în prima fază a proiectului

 

Curtea de Apel Galaţi a dispus condamnarea inculpaţilor: Glod Valeriu la o pedeapsă de 4 ani şi 6 luni închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, fals intelectual şi sustragere sau distrugere de probe ori înscrisuri, Bejan Sorin la o pedeapsă de 4 ani şi 6 luni închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită în formă continuată (2 acte materiale), Pascal Maricel, la o pedeapsă de 2 ani şi 8 luni cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, Manole Marin, la o pedeapsă de 2 ani şi 11 luni închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită în formă continuată (3 acte materiale) şi fals intelectual în formă continuată (2 acte materiale), Corovancă Gheorghe la o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la săvârşirea infracţiunii de luare de mită, Luca Rafael Ionuţ la o pedeapsă de 1 an închisoare cu amânarea aplicării pedepsei pe un termen de supraveghere de 2 ani pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită', au anunțat reprezentanții instituției. Hotărârea Curții este definitivă.

 

Sursa foto: captură ecran YouTube/Vocea Timisului

Adaugă un comentariu