Senatul a decis: Șoferii pot scăpa de 2 puncte de penalizare dacă urmăresc filme

Un nou proiect legislativ i-ar putea ajuta pe șoferii sancționați cu puncte de penalizare să reducă numărul acestora, într-un mod cât se poate de simplu: urmărind filme educative pe tema siguranței rutiere.

Senatul a aprobat luni, 25 februarie, un proiect de lege despre care se vorbește încă din septembrie 2018. Acesta vizează modificarea și completarea Ordonanței de Urgență nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

Inițiativa îi aparține senatorului PNL Mario-Ovidiu Oprea, care propune vizionarea de către șoferi a unui film educativ pentru a scăpa de două puncte de penalizare, cu condiția ca acestea să nu fie tocmai punctele care conduc la suspendarea dreptului de a conduce.

Concret, textul sună astfel: „În cazul aplicării a două puncte de penalizare, altele decât cele două premergătoare suspendării permisului de conducere, titularul acestuia poate cere anularea acestor două puncte în urma prezentării dovezii faptului că a participat la vizionarea unui film educativ, realizat de Poliţia Română, despre efectele nerespectării regulilor în trafic. Conducătorul auto poate face această solicitare o singură dată într-un interval de şase luni. Vizionarea acestor filme educative din domeniul siguranţei rutiere se va face în structurile şi la partenerii aprobaţi de Poliţia Română, cu drept de eliberare a dovezii de participare la vizionare‘.

O altă măsură importantă propusă prin proiectul de față este coborârea pragului de puncte la care se suspendă permisul șoferilor cu vechime mai mică de un an. În momentul de față, conducătorii fără experiență își pierd dreptul de a circula pe drumurile publice la acumularea a 15 puncte de penalizare, la fel ca în cazul șoferilor cu vechime. Senatorul PNL Mario-Ovidiu Oprea susține că limita trebuie scăzută la 12 puncte în cazul primilor, pentru ca aceștia să circule mai prudent.

 

Citește și:

Verificare rovinieta: Cum vezi dacă rovinieta mai e valabilă?

Accident grav: Un Tesla Model X a intrat într-un copac, apoi a luat foc

Șoferii bucureșteni vor plăti impozite mai mari, începând din 2020

Uber este disponibil acum într-un nou oraș din România

Cum se acordă stelele Michelin în Ghidul Verde pentru România

Un șofer român și-a distrus roțile într-o groapă, iar autoritățile chiar îl vor despăgubi

 

Reamintim că două puncte de penalizare pot fi aplicate șoferilor care: folosesc faza lungă la întâlnirea cu alți participanți la trafic; utilizează telefonul mobil în timp ce se află la volan; nu poartă centura de siguranță; depășesc cu 10-20 km/h viteza maximă admisă pe segmentul respectiv de drum; circulă pe un drum cu accesul interzis; încalcă marcajul continuu al carosabilului; nu respectă regulile privind utilizarea fazei scurte pe timpul zilei.

Măsurile încă nu au intrat în vigoare, totuși. Senatul a aprobat proiectul în calitate de primă cameră sesizată, cu 85 de voturi „pentru’ și două abțineri, dar decizia finală aparține Camerei Deputaților.

Adaugă un comentariu