Sensul giratoriu suspendat de pe Centura București are acum un constructor

A fost anunțat oficial constructorul sensului giratoriu suspendat de la intersecția Centurii București cu Șoseaua Olteniței. Compania câștigătoare a licitației va realiza nodul rutier contra sumei de 35,5 milioane de Euro (plus TVA).

Licitația, începută tocmai în mai 2017, a ajuns la final. Nodului rutier care ar trebui să fluidizeze traficul la intersecția dintre DNCB și DN4 va fi realizat de o firmă italiană: „Compania ITINERA SPA a fost desemnată câștigătoarea licitației pentru contractul privind proiectarea și execuția nodului rutier pe Centura București – DN4 (Oltenita), km 29+500 – km 33+190, cu o valoare a propunerii financiare de 169.508.442,60 lei, fără TVA (echivalentul a 35,5 milioane euro, fără TVA)‘, anunță CNAIR (Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere).

Pentru finalizarea lucrărilor, constructorul are la dispoziție 30 de luni (doi ani și jumătate) de la semnarea contractului. Primele 6 luni sunt alocate etapei de proiectare, iar următorii doi ani – executării lucrărilor propriu-zise. Odată ce este dat în folosință, nodul rutier va beneficia de o garanție de 10 ani, asigurată de ITINERA SPA.

 

Citește și:

Polițist de la Rutieră, lovit de o mașină în timp ce dirija circulația

Șoferii pot scăpa de 2 puncte de penalizare dacă urmăresc filme

„Noul Audi 40 este o combinație între Audi 80 și un cal

Airbag-urile externe ar putea reduce cu 30% gravitatea accidentelor

Ferrari California, rupt în două după ce s-a izbit de un stâlp de iluminat

 

Totuși, planul poate suferi modificări, deoarece rezultatul licitației încă nu este definitiv: „Procesul de semnare a contractului va putea fi inițiat doar după expirarea perioadei legale de 10 zile de la transmitera comunicărilor privind rezultatul procedurii, în care pot fi depuse contestații‘, precizează reprezentanții Companiei de Drumuri.

Alte două pasaje supraterane de acest tip vor fi construite în următorii ani tot pe Centura București, la intersecțiile cu Prelungirea Ghencea și cu DJ 401 (Berceni).

Primul sens giratoriu suspendat de pe teritoriul României a fost inaugurat în mai 2016. Acesta este amplasat la marginea orașului Ploiești, deasupra Drumului Național 1B.

 

Sursa: HotNews.ro / Sursa foto: captură ecran YouTube/SkySpirit

    Dorin Tututras says:

    An 67 de ani. Sper sa nu trebuiasca sa fiu nemuritor sa pot sa conduc masina mea pe sensul giratoriu suspendat de pe centura Bucuresti ! S-ar putea sa ajung str-stra- bunic !

Adaugă un comentariu