VIDEO – O mașină Tesla Model S explodează spontan, în parcare

Camerele de supraveghere au surprins weekendul trecut o întâmplare năucitoare în Shanghai: o mașină Tesla Model S explodează spontan într-o parcare. Clipul s-a viralizat pe rețeaua socială Weibo, reușind să atragă atenția constructorului auto american.

Nu este prima oară când vedem o mașină Tesla în flăcări, dar – de regulă – acest lucru se întâmplă în urma unor coliziuni grave. În cazul de față, nimic nu pare să declanșeze focul (vezi clipul video de la finalul articolului). Autoturismul electric începe să fumege pur și simplu, iar câteva secunde mai târziu se aprinde ca o torță.

Scena a fost distribuită masiv pe rețeaua socială chinezească Weibo, fiind vizionată de peste 22 de milioane de ori în câteva zile.

Explozia acestui Tesla Model S și notorietatea clipului video i-a determinat pe oficialii constructorului auto să transmită un mesaj public pe Weibo: „Am trimis imediat o echipă la fața locului și sprijinim autoritățile locale pentru a descoperi ce s-a întâmplat. Din ce știm în momentul de față, nimeni nu a fost rănit’.

În trecut, reprezentanții Tesla au declarat că mașinile electrice au șanse de 10 ori mai mici să ia foc decât cele alimentate cu combustibili fosili. Statisticile au fost realizate pe baza unei flote de 500.000 de vehicule marca Tesla, care au circulat în total pe o distanță de peste 16 miliarde km.

Analist: Explozia acestui Tesla Model S nu va afecta compania

 

Citește și:

Dacă îți vinzi mașina, autoritățile îți vor înapoia o parte din banii plătiți pe rovinietă

Restituirea taxelor auto – Ministrul Finanțelor anunță un nou termen

Pericolele utilizării telefonului la volan explicate de Adrian Grigore

Călătorie virtuală în timp – Cum arăta o plimbare cu mașina prin București în 1993

Autostrada Soarelui arată ca după bombardament! „Dacă era motociclist, își pierdea viața

Depășire extrem de periculoasă, filmată cu camera de bord – „Alooo, poliţia, unde sunteţi?

Căruță scăpată de sub control, în Bacău! Caii galopează pe cont propriu, pe șosea

 

Specialiștii nu se așteaptă ca incidentul recent să afecteze prea mult rezultatele companiei. Alan Kang, analist al LMC Automotive, aduce în discuție situații similare din trecut: „Tesla a mai fost implicat și în alte incendii, dar asta nu i-a afectat reputația în China. În condițiile în care China face tot posibilul să își dezvolte piața de vehicule electrice, dacă acest incident este doar o anomalie, nu va avea un impact major asupra Tesla’, a declarat analistul, citat de The Guardian.

Reamintim un alt caz recent în care s-a pus problema siguranței acestor autoturisme: în luna februarie, o mașină Tesla Model X a luat foc după ce a părăsit carosabilul și s-a oprit într-un copac. Atunci, reprezentanții constructorului au subliniat faptul că un incendiu se poate declanșa în urma coliziunii la viteză mare a oricărui tip de mașină, nu în mod special a uneia electrice.

 

Sursa foto: captură ecran YouTube/shiny uh le mayr

Adaugă un comentariu