Volvo confirma o familie de motoare cu trei cilindri

Volvo a confirmat ca in 2016 vom face cunostinta cu o noua familie de motoare cu trei cilindri.

Conform oficialilor suedezi, viitoarele unitati vor fi montate pe toate modelele pana la S60 si V60.

“Vad aceste motoare pe S60, insa nu si mai sus in gama. Inca nu este planificat pentru viitoarele modele XC. Nu din cauza puterii, ci din cauza cuplului motor”, a declarat Derek Crabb, directorul Volvo care se ocupa de trenurile de propulsie din cadrul companiei.

Citeste si: Volvo deschide un centru dedicat testarii elementelor de siguranta

Pentru moment, oficialul suedez nu a vrut sa spuna cate versiuni ale viitorului motor cu trei cilindri vor fi dezvoltate, insa a confirmat ca prima dintre acestea va fi un “benzinar”. De asemenea, Crabb a confirmat ca noile motoare vor juca un rol important in ceea ce priveste viitoarele versiuni hibride ale modelelor suedeze.

“In Europa, media de CO2 este de 120 g per kilometru. Pana in 2020, trebuie ca aceasta sa ajunga la 95 de grame, insa in Australia trebuie sa o scadem pana la 75 de grame per kilometru. Daca lucrezi cum trebuie partea de inginerie, poti ajunge la 95 de grame per kilometru fara sa apelezi la electricitate”, a completat Derek Crabb.

Citeste si: Volvo XC90 – Detalii noi despre cea de-a doua generatie a SUV-ului suedez

Via | Autocar

 

Adaugă un comentariu