Aston Martin prezintă noul său motor: TM01, un V6 de 3.0 litri

TM01 este numele noului motor dezvoltat de Aston Martin, iar acest propulsor este proiectat de la zero de inginerii din Gaydon.

Numele de cod TM01 vine de la Tadek Marek, un inginer care a lucrat la Aston Martin în anii ‘50 și ‘60. Propulsorul este un V6 cu două turbosuflante, iar englezii se mândresc cu faptul că are o masă de numai 200 de kilograme. Ați observat deja că agregatul are o configurație „hot V', adică turbosuflantele sunt amplasate în interiorul V-ului pentru a face unitatea cât mai compactă și pentru a reduce traseul gazelor arse până la turbosuflante.

Cel mai puternic motor cu trei cilindri din lume

Noul motor TM01 de la Aston Martin va fi o parte a unui sistem hibrid, de asemenea dezvoltat de inginerii companiei. Pentru moment, nu au fost prezentate performanțele de care este capabil acest motor, dar știm că va sta sub capota lui Valhalla, un supercar hibrid care ar urma să dezvolte în jur de 1.000 de cai-putere. În orice caz, TM01 va forma cel mai puternic sistem hibrid oferit de companie la momentul debutului, adică în anul 2022.

Aston Martin și-a deschis oficial prima reprezentanță în România

În viitor, cei de la Aston Martin îl vor folosi pe TM01 și în alte modele ale mărcii. Practic, Valhalla este doar începutul pentru cariera lui TM01 în cadrul gamei Aston Martin. Tocmai de aceea, motorul este deja pregătit să respecte viitorul standard Euro 7. Nu lipsește o configurație cu carter uscat, menită să asigure un nivel superior de performanță și fiabilitate.

Aston Martin DBS Superleggera Volante: cel mai iute cabrio al englezilor

Aston Martin Valhalla este „fratele mai mic' al lui Valkyrie. Cel din urmă este un hypercar echipat cu un motor V12, în timp ce Valhalla preia configurația cu motor central, dar are doar jumătate din cilindri și un preț semnificativ mai mic.

Aston Martin nu are de gând să renunțe la propulsoarele V12

Englezii de la Aston Martin intenționează să vândă doar 500 de coupe-uri din gama Valhalla, deci va exista și aici exclusivitate. Modelul era cunoscut inițial sub numele de cod AM-RB 003 și a fost dezvoltat cu ajutorul piloților de Formula 1 ai echipei Aston Martin Red Bull Racing.

Ce modele Aston Martin vom vedea în noul film „James Bond'

Șasiul lui Valhalla este o monococă din fibră de carbon, iar modelul împarte volanul cu Valkyrie. În timp ce Aston Martin va produce motorul și șasiul, panourile de caroserie cu funcții aerodinamice vor fi fabricate de Red Bull Racing.

Cine cumpără un Mercedes-AMG One primește și un mulaj după propriile mâini

Eleronul spate folosește tehnologia FlexFoil și poate să schimbe apăsarea aerodinamică pe puntea spate fără să-și modifice unghiul de atac. Pentru că este integrat în caroserie, eleronul FlexFoil nu produce turbulențe aerodinamice și nici nu afectează coeficientul aerodinamic al modelului Valhalla.

Pininfarina Battista: prima mașină electrică a italienilor are 1900 CP

Adaugă un comentariu