Cum este legal să te oprească un polițist în trafic? Cum se face oprirea pe autostradă?

Oprirea la semnalul polițiștilor de la circulația rutieră a stârnit de multe ori ample discuții în rândul șoferilor. Puțini sunt cei care știu “ca la carte” când trebuie să oprească la semnalul oamenilor legii.

Sunt puțini șoferii care să nu fi fost oprit în trafic de către un agent măcar o dată. Totuși, atunci când efectuează un control, oamenii legii trebuie să urmeze un protocol stabilit prin lege.

De ce alimentezi unele mașini pe stânga și altele pe dreapta? AFLĂ AICI

Uite CE MAȘINI POȚI SĂ-ȚI IEI CU AJUTOR DE LA STAT!

Pentru a opri un autoturism, politistul va efectua semnalul de oprire regulamentar cu bratul, pe timp de zi, iar pe timp de noapte, cu bastonul reflectorizant sau a unui dispozitiv cu lumina de culoare rosie. Acesta se poate ajuta de fluier, dacă consideră acest lucru necesar.

Ai grijă pe cine deranjezi’ în trafic! Polițiștii circulă cu mașini neinscripționate! Uite ce a pățit un șofer din Ploiești! | VIDEO

Din punct de vedere al opririi pe autostrăzi, agentii rutieri trebuie să efectueze semnalul de oprire doar din autovehiculul politiei, iar conducătorul auto să fie invitat să urmeze masina politiei pana in prima parcare, unde se va trece la executarea controlului propriu zis.

Ce îi va comunica agentul șoferului?

Agentul rutier e obligat sa comunice soferului motivul opririi, dar si abaterea comisa si sanctiunea prevazuta de lege (daca este cazul), dupa care trebuie sa intocmeasca documentele de constatare si sa solicite conducatorului auto sa ramana in autovehicul.

Adaugă un comentariu