Ediție specială: Dacia a pregătit colecția festivă Twenty pentru Duster, Sandero și Logan

Dacia sărbătorește 20 de ani alături de Renault cu o ediție specială – numită sugestiv Twenty – disponibilă pe modelele Duster, Logan MCV Stepway și Sandero Stepway.

Citește și:

Volkswagen Golf GTI împlinește 40 de ani: ediție specială Clubsport S și record de tur pe Nurburgring

Lamborghini Aventador Superveloce J.S. 1 – Ediție specială pentru un client special

Bentley celebrează victoria de la Pikes Peak cu o ediție specială Continental GT

Aston Martin DBS Superleggera celebrează Concorde cu o ediție specială

Ca și în cazul edițiilor speciale anterioare oferite pe modelele Dacia, Twenty se deosebește prin câteva elemente design specifice și printr-un pachet de dotări mai generos. Toate cele trei modele – Duster, Logan MCV Stepway și Sandero Stepway – au la bază echiparea Comfort, completată în cazul Twenty cu cameră pentru marșarier (pentru Sandero și Logan MCV), respectiv sistem de camere multi-view și senzori de parcare (pentru Duster). Asistentul pentru unghiul mort face parte, de asemenea, din pachetul Twenty.

Din punct de vedere estetic, ediția specială Twenty se remarcă printr-o bandă autocolantă – cu design specific, prezentă în partea de jos a portierelor – prin carcase ale oglinzilor de culoare neagră și prin capacul cental, de culoare albastră, al jantelor de 16 inci de pe versiunile Stepway, respectiv al jantelor de 17 inci de pe modelul Duster.

dacia editie speciala twenty

La interior, versiunea specială capătă inserții de culoare albastră și un logo specific, care să-ți reamintească de faptul că te afli într-un model deosebit.

Dacia Sandero Stepway Twenty este oferită doar cu motorizarea TCe 90, în timp ce clienții de Logan MCV Stepway Twenty au de ales între TCe 90 și dieselul dCi 95. În cazul Duster, lista de motorizări disponibile include unitatea TCe 130 și dieselul dCi 115, cel din urmă fiind singurul oferit cu tracțiune integrală.

dacia editie speciala twenty

Prețurile pentru Twenty sunt exprimate doar în lire sterline, pentru că această ediție specială este disponibilă doar în Regatul Unit: Sandero Stepway pleacă de la 11.295 £, iar Logan MCV, de la 12.795 £ – cu doar 400 de lire mai mult decât echiparea Comfort pe care este bazată. Duster Twenty costă 15.645 £, cu 650 de lire mai mult decât modelul de bază.

Nu este prima dată când vedem ediții speciale care nu sunt disponibile la noi în țară – și, cel mai probabil, nici ultima oară. Acum un an, făceam cunoștință cu Duster Charisma, un model cu echipare specială oferit de Dacia pentru mai multe țări din Europa.

dacia editie speciala twenty

Sigur, asta nu înseamnă că România nu s-a bucurat, la rândul său, de ediții speciale; două dintre cele mai importante mențiuni aici ar fi Logan „10 Ani' – prima Dacie cu climatizare automată – și Duster Connected by Orange, care a debutat pe generația anterioară dar este disponibil și pentru cea de-a doua generație Duster.

    Vasile says:

    Insertii culori briz-brizuri etc Fain nu zic nu dar despre testele EURO NCAPsi despre siguranta pasagerilor in caz de accident nu vad nici o modificare…. ! De ce?

    curios says:

    De ce tace toata lumea de specialitate cand se vorbeste despre testul Euro NCAP? da cineva un raspuns ( in presa ) totusi?

Adaugă un comentariu